Mai mulţi aleşi generali au anunţat că vor cere înfi inţarea unei comisii pentru chioşcurile de lux.
Chioşcurilor de lux, în valoare de 37.000 de euro bucata, montate la iniţiativa primarului general al Capitalei Sorin Oprescu, sunt pe cale să declanşeze un scandal cât casa.
După ce "Evenimentul zilei" a prezentat, în ediţia de ieri, şirul de ilegalităţi comise la amplasarea lor, mai mulţi consilieri generali au declarat că vor cere o comisie de anchetă.
"În prezent, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Curtea de Conturi fac verificări în ceea ce priveşte achiziţia făcută de Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB)", au explicat, pentru EVZ, surse din cadrul celor două instituţii care desfăşoară controale.
Mai mult, preşedintele Consiliului General al Capitalei, Călin Murg, a declarat că vor cere înfiinţarea unei comisii de anchetă care să verifice modul cum au fost achiziţionate şi montate pagodele.
EVZ a prezentat, în exclusivitate, un raport incendiar al Poliţiei Locale Bucureşti (PLB) care arată pas cu pas ilegalităţile făcute de ALPAB: autorizaţie nulă, emisă după ce au fost montate chioşcurile şi care a fost parafată cu aceeaşi dată la care firma angajată şi-a introdus în obiectul de activitate construirea de componente metalice.
Mai mult, în raportul PLB se mai precizează faptul că administratorul societăţii Continent, cea care a construit chioşcurile, ar fi finul directorului adjunct al ALPAB, Virgil Anastasiu.