Anchetă DNA la CJ Neamț. Procurorii investighează prăbușirea podului de la Luțca

Sursa foto, Facebook

Procurorii DNA au deschis un dosar penal în cazul podului care prăbușit în județul Neamț, la Luțca. Ancheta va fi făcută de serviciul teritorial din Bacău care anchetează modul în care a fost realizată investiția și în ce condiții s-a dispus redeschiderea circulației rutiere. O altă anchetă, pentru vătămare corporală din culpă a fost deschisă la Parchetul Judecătoriei Roman.

Procurorii din cadrul Serviciului Teritorial al DNA Bacău au preluat cercetarea în dosarul penal care vizează împrejuările în care s-a prăbușit podul din Luțca, județul Neamț. Podul s-a prăbușit joi, în timp ce era traversat de două vehicule, iar o persoană a fost rănită. Ancheta a fost inițiată de polițiștii din cadrul IPJ Neamț care și-au declinat competența către DNA.

Investigația procurorilor vizează modul în care s-a derulat investiția, dar și împrejurările în care a fost redeschisă circulația în zonă.

Potrivit unui comunicat de presă emis de DNA, la Serviciul teritorial Bacău a fost înregistrat, în 9 iunie, un dosar penal referitor la reabilitarea, modernizarea și consolidarea podului de la Luțca, dar și a împrejurărilor în care a fost redeschisă circulația rutieră.

„În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (faţă de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”, a precizat DNA, vineri, într-un comunicat de presă.

Pe de altă parte, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman vor continua ancheta pentru vătămare corporală din culpă. Aceasta a fost deschisă după ce în incidentul de joi după amiază a fost înregistrată o victimă. Un bărbat care a suferit răni ca urmare a prăbușirii podului.

Prăbușirea podului de la Luțca

Podul de la Luțca din comuna Sagna, județul Neamț, s-a prăbușit joi, 9 iunie, după amiază, la doar 9 luni după ce a fost reabilitat și redat circulației. La momentul incidentului, podul era traversat de un camion și o autoutilitară.

Un bărbat de 56 de ani, a fost scos din interiorul autocamionului de către participanţii la trafic, fiind rănit în acest accident. El a fost preluat de echipajele medicale sosite la fața locului, au transmis reprezentanții ISU Neamț.

„Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Poliției municipiului Roman și Serviciului Rutier Neamț. Având în vedere că circulația rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto și devierea traficului rutier pe Drumul Național 15 D, Roman – Gâdinți”, a anunțat IPJ Neamț.

Podul nu era finalizat și nu trebuia redeschis

Podul, amplasat pe drumul județean DJ 207 A, asigură legătura între localităţile Sagna şi Luţca și se află în administrarea Consiliului Județean Neamț, condus de Ionel Arsene (PSD). Acesta a fost redat circulației, conform informațiilor publice, încă din luna noiembrie a anului trecut.

Ministerul Dezvoltării a transmis, printr-un comunicat de presă, că podul nu era finalizat și nu trebuia redeschis circulației.

„Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor. Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință”, a transmis Ministerul Dezvoltării.