După aproape un an de anchete, un botoșănean a devenit, din victimă, suspect, într-un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, deși probele indicau că la volan s-ar fi aflat altcineva.
În urmă cu mai bine de un an, în noaptea de 1 spre 2 mai, în localitatea Darabani avea loc un grav accident de circulație. Într-o intersecție din loclaitate, pe asfalt, ambulanțierii chemați prin numărul de urgență 112 au descoperit corpul inconștient al unui bârbat, în apropierea unui autovehicul grav avariat.
Bărbatul, Adrian Răileanu a fost preluat în comă și plin de sânge la nivelul capului, după care a fost transportat cu elicopterul la Spitalul de Neurochirugie din Iași.
Ulterior s-a aflat că în noaptea respectivă, Adrian Răileanu și doi amici, un jandarm, Tiberiu Ceică și un agent de poliție, Florin Tănasă, au pus-o de un chef cu băuturi alcoolice. După ce au băut cei trei s-au fotografiat printre sticle și damingene, după care au decis să continue petrecerea la un bar din localitate.
Cum noaptea era ploioasă, într-o intersecție mașina a derapat și a intrat în doi copaci aflați pe marginea șoselei, lovind, pe traseu, un indicator rutier și o bancă.
În urma izbiturii, mașina a fost distrusă aproape în totalitate pe partea dreaptă, a pasagerului, iar cel mai afectat a fost Adrian Răileanu care a leșinat în urma loviturilor încasate în urma impactului.
Jandarmul s-a prezentat la poliție după 15 ore
După aproximativ 15 ore de la accident, un jandarm Tiberiu Ceică, s-a prezentat la Poliție și a confirmat că s-a aflat în mașină alături de bărbatul găsit inconștient, după care a fugit de la locul accidentului. El a refuzat să fie testat pentru determinarea concentrației de alcool în sânge.
Având în vedere că în acest caz era implicat un jandarm, cercetările au fost preluate de Parchetul Militar Iași.
În prima fază, în fața procurorilor, jandarmul a recunoscut că se afla la volan în momentul producerii accidentului, în sarcina fiind reținute trei infracțiuni, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și sustragerea de la prelevarea probelor biologice.
Deși jandarmul a recunoscut că se afla la volan, după un an de cercetări, Parchetul Militar a ajuns la o altă concluzie, total diferită. Cercetările în cazul lui Tiberiu Ceică au fost clasate, iar cel acuzat a fost Adrian Răileanu, victima.
Procurorii militari au disjuns cauza, iar cercetările au fost declinate către Poliția orașului Darabani, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul local. Adrian Răileanu a devenit suspect pentru consum de băuturi alcoolice la volan.
Familia victimei acuză mușamalizarea cazului
Dosarul disjuns de Parchetul Militar Iași urmează să ajungă la Poliția orașului Darabani, însă familia victimei, nemulțumită de decizia procurorilor militari, acuză mușamalizarea cazului.
Situația este cu atât mai dramatică cu cât Adrian Răileanu este în continuare sub tratament din cauza traumatismelor și a problemelor de natură neurologică cu care s-a ales în urma accidentului.
„Cu toate că există probe că jandarmul era la volan, procurorii au clasat dosarul și au disjuns cauza către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, unde mama lui Ceică Tiberiu este grefier șef. Și dosarul se află la Poliția orașului Darabani sub coordonarea Parchetului unde la rutieră este un agent de poliție care se afla și el atunci, în seara accidentului în mașină și a fugit”, a afirmat fratele victimei, Tiberiu Răileanu, citat de presa locală.
El susține că anchetatorii nu l-au audiat pe polițist, care ar fi fost împreună cu cei doi și nici nu au căutat alți martori. Mai mult, acuză poliția că ar fi manipulat înregistrările camerelor video de la locul accidentului, ștergând anumite porțiuni, astfel încât să nu se afle ce s-a întâmplat în realitate.
Tiberiu Răileanu mai acuză și lipsa unei expertize criminalistice care să stabilească cum s-au produs rănile victimei.
„Nu au vrut să facă expertiză criminalistică să coroboreze partea unde a fost lovit autoturismul și avariile acestuia cu rănile părții vătămate. Nu avea în nici într-un caz cum să fie partea vătămată la volan atât timp cât mașina pe partea stângă nu are nicio daună, nici o lovitură. Parbrizul este intact, portiera intactă, închisă. Iar pe partea dreaptă a fost distrusă în totalitate, portiera a fost smulsă, parbrizul spart”, a declarat fratele victimei.