Care a fost rolul jucat de agenția de evaluare Standard & Poor's în declanșarea crizei economice? Asta vrea să afle departamentul american al Justiţiei, care a declanșat o anchetă pentru a vedea dacă nu cumva agenția a acordat ratinguri incorecte mai multor obligaţiuni ipotecare în anii de dinaintea crizei financiare, informează cotidianul ”The New York Times”, citând surse din apropierea anchetei, transmite Reuters.
Potrivit cotidianului american, investigația a fost începută înainte ca Standard & Poor's să coboare retingul SUA la ”AA plus” de la ”AAA”.
Departamentul american de justiție vrea să vadă dacă analiștii analiştii S&P au dorit să atribuie un rating scăzut pentru unele obligaţiuni ipotecare, însă acest lucru le-a fost interzis de către manageri. Publicația americană nu precizează dacă această anchetă vizează și celelalte două mari agenţii de rating, Moody's şi Fitch.
Este știut faptul că marile agenții de evaluare au făcut profituri uriașe prin acordarea de ratinguri de top pentru obligaţiuni ipotecare cu probleme, ratinguri care au făcut aceste produse mai puţin riscante şi astfel mai valoroase, eșuând astfel să anticipeze problemele pe care astfel de produse le pot crea atât pe piața imobiliară, cât și pe cea bancară. Companiile și statele, cu excepțiia SUA, plătesc agențiile de evaluare pentru rating. Potrivit comisiei privind criza financiară, bănclie au achitat și 100.000 de dolari pentru ratinguri bune la aceste produse derivate.
Agenția Standard & Poor's a retrogradat ratingul SUA în urmă cu circa două săptămâni, stârnind o adevărată furie la Washington. Organismul de supraveghere a pieţei de capital din SUA (Securities and Exchange Commission-SEC) realizează o altă anchetă privind posibilitatea de insider trading și a solicitat S&P numele celor care au știut în avans de decizia de a coborî ratingul țării la ”AA+”. Ed Sweeney, un purtător de cuvânt pentru agenția de evalure, a declarat pentru NYT că ”S&P a primit de-a lungul ultimilor ani mai multe cereri a furniza infornmații de la mai multe agenții guvernamentale. Vom continua să cooperăm și nu vom împiedica aceste agenții să contacteze foti sau actuali angajați ai S&P”.