CRAIOVA. Alţi 12 angajaţi ai Regionalei CFR Călători Craiova au fost ridicaţi astăzi de poliţiştii de la Transporturi Feroviare, după ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au emis mandate de aducere. Ei sunt audiaţi la această oră la Braşov în dosarul Mită la CFR.
Potrivit şefului Serviciului Regional al Poliţiei Transporturi Feroviare Craiova, comisar-şef Constantin Budici, este vorba de un inspector şi 11 şefi de tren şi conductori, toţi din cadrul Regionalei CFR Călători Craiova. Este al doilea lot de angajaţi ai Regionalei Craiova ridicat pentru audieri în acest dosar, după ce, săptămâna trecută, alte 21 de persoane au fost duse la Braşov. Pentru 19 persoane instanţa a dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. În dosar sunt vizaţi peste 200 de angajaţi din CFR Călători.
Suspectaţi de luare şi dare de mită
Reţeaua de dare şi luare de mită de la CFR Călători funcţiona în cinci regiuni ale ţării şi a fost condusă de trei revizori de la Regionala Bucureşti, care "spălau" mitele primite de la controlorii de tren prin intermediul chioşcurilor pe care le-au deschis prin gări, potrivit unor surse din anchetă citate de Gîndul. Piramida mitei începea de la controlorii care luau bani de la călătorii prinşi fără bilet. După ce îşi opreau lor o parte din aceşti bani, dădeau restul primului superior ierarhic, adică şefului de tren. De aici, mita mergea din mână în mână, ultimii care primeau bani fiind revizorii de specialitate. Banii se dădeau în plicuri, în toaletele trenurilor, iar dacă se întârziau plăţile, şefii filierei făceau presiuni sau treceau la ameninţări. Totodată, ei aveau grijă de oamenii lor, plasându-i pe cele mai bănoase trasee şi anunţându-i când urma un supracontrol. Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Braşov, Alina Popescu, a precizat că procurorii vor solicita instanţei arestarea preventivă pentru 29 de zile pentru cei care au fost reţinuţi.