Anamaria Prodan vrea să ocupe scaunul de președinte al FRF: „Laurențiu, prima variantă la națională!”

Anamaria Prodan și anunțat intenția de a candida la președinția Federației Române de Fotbal, în alegerile ce vor avea avea loc peste doi ani.

Soția tehnicianului Stelei a mărturist că, în cazul în care va ajunge președinte la „Casa Fotbalului”, îl va numi selecționer al României pe Laurențiu Reghecampf. „Dacă eu voi câștiga, ar fi ciudat ca eu să fiu nevasta antrenorului echipei naționale. Totuși, eu cred că nu are nimic de-a face dacă el demonstrează la echipele de club până în 2018. Cred că noi doi am colaborat foarte bine. Eu i-am adus jucători foarte buni, iar el i-a pregătit bine. Laurențiu ar fi prima variantă pentru națională. A dacă va avea rezultate până atunci”, a declarat Anamaria Prodan, la Sport.ro.

Mai mult, Anamaria Prodan are de gând să facă modificări și în cadrul CCA: „Aș scoate din arbitraj arbitrul care greșește 5 meciuri la rând sau i-aș pune să plătească. La șefia Comisiei Centrale l-aș aduce pe Ion Crăciunescu. În el găsim și diplomație și experiență.

Eu îmbătrânesc și trebuie să schimb ceva, deoarece cred în schimbarea fotbalului românesc. Aveam încredere în Răzvan Burleanu, dar așteptările mele întârzie să apară”.