Analiză CITR. Numărul companiilor de impact care au intrat în insolvenţă a fost anul trecut cu 42% mai mic decât în 2019.
Analiză CITR: Numărul de insolvențe în 2020 a fost de la 139 la 80 de firme, se arată în analiză făcută de CITR, parte din Impetum Group.
CITR: Facilitățile fiscale și închiderea tribunalelor în pandemie au făcut să scadă cu 42% numărul companiilor care au accesat insolvența. De la 139 în 2019 la 80 în 2020, conform unei analize făcute de CITR. Cu toate acestea, impactul economic al proiectelor de insolvență și restructurarea au fost în creștere.
Analiză CITR. Numărul total de locuri de muncă afectate este de 11.717
Valoarea activelor acestor companii este de 1,5 mld. de euro, cu 28% mai mare decât în anul 2019. Iar numărul total de locuri de muncă afectate este de 11.717. De asemenea, aceste companii au o valoare a cifrei de afaceri de 937 mil. euro, cu 24% mai mult faţă de anului 2019.
Numărul companiilor care accesează insolvența la nivel național este într-o scădere continuă de șapte ani. Faptul că numărul companiilor care accesează aceste proceduri este în scădere poate induce în eroare.
În analiza CITR, în 2020 s-a văzut impactul direct al pandemiei asupra unor industrii, cum ar fi HoReCa şi transporturi. Iar în 2021 vor fi în dificultate, printr-un efect de domino şi alte industrii. Acestea ar fi: auto, producţie componente auto, aviaţie, turism, agricultură, producţie carne, lactate, panificaţie şi creşterea animalelor.
Analiză CITR: Cauzele scăderii insolvențelor
Scăderea insolvențelor în general (12% de la 5.830 în 2019 la 5.144 în 2020), se datorează deciziilor Guvernului. Conform analizei CITR, scăderea se datorează facilităților fiscale oferite de Guvern. Decizie luată de la debutul pandemiei.
„Toate acestea au creat în rândul companiilor aflate în dificultate o falsă impresie că a dispărut necesitatea și urgența de a lua o decizie pentru a-și redresa afacerea. Experiența noastră de 20 de ani în zona companiilor în dificultate ne spune că această amânare doar înrăutățește sanșele de redresare ale companiilor. Insolvența și restructurarea se dovedesc adesea a fi cele mai eficiente metode de însănătoșire ale companiilor care se confruntă cu un impas. Sunt soluții care ajută la protejarea companiilor în momente de criză, indiferent că ne referim la crize economice, sectoriale sau punctuale, la nivel de companie”, a declarat Andra Olar Caragea, CEO CITR.
Sectoarele de activitate cu cele mai multe companii de impact intrate în insolvenţă şi restructurare sunt:
-industrie (26%),
-comerţ (14%),
-energie (10%),
-agricultură (10%).
Muntenia (87%), Transilvania (7%), Sud-Est (3%) sunt regiunile cu cel mai mare procent de companii de impact care au intrat în insolvenţă şi restructurare, în funcţie de valoarea activelor imobilizate. Judeţele cu cele mai multe companii afectate sunt: Bucureşti şi Ilfov (40%), Braşov (6%) şi Cluj (5%)
De asemenea, pandemia a avut efecte şi asupra iniţiativelor antreprenoriale, în condiţiile în care mai puţini români au decis să îşi deschidă o afacere în 2020. Datele ONRC arătă o scădere de aproape 19% a numărului de companii înfiinţate comparativ cu 2019. Cei mai descurajaţi au fost antreprenorii din domeniile: agricultură, silvicultură şi pescuit (-52%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-51%), industria prelucrătoare (-40%), asigurări sociale din sistemul public (-33) şi hoteluri şi restaurante (-29%).
Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR) este liderul pieţei de insolvenţă din România.