ANAF rambursează TVA de 1,5 miliarde lei

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a realizat selecţia naţională a deconturilor cu opţiune de rambursare pentru care există decizie aprobată. Acestea totalizau, la 1 iulie 2011, o sumă de 1,47 miliarde lei, anunţă Fiscul, într-un comunicat de presă.

În selecţia lunii iulie au fost cuprinse în ordinea vechimii toate deconturile de TVA, soluţionându-se prin restituire deconturile a căror vechime este de până la data de 7 iunie 2011.

Deconturile cu compensare şi restituire totalizează 1,16 miliarde lei, din care se compensează suma de 168,7 milioane lei şi se restituie suma de 996,9 milioane lei.

Deconturile cu compensare integrală sunt în valoare de 295,2 milioane lei, iar deconturile cu compensare parţială sunt în valoare de 9,2 milioane lei, urmând ca suma de 154,7 milioane lei să se restituie în perioada următoare.

În cazul compensărilor totale sau parţiale se soluţionează toate deconturile pentru care s-a emis decizia de rambursare.

În cazul sumelor de restituit, care totalizează 996,9 milioane lei, plata efectivă a fost programată după cum urmează: tranşa I (12 iulie) - 199,3 milioane lei, tranşa II (22 iulie) - 298,8 milioane lei, tranşa III (29 iulie) - 498,8 milioane lei.

În luna iunie, ANAF a rambursat TVA în sumă de 1,44 miliade lei.