Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a declanşat “Operaţiunea Scut 2017” prin intensificarea controalelor la frontieră, în trafic, dar şi în pieţe, târguri şi oboare, pentru combaterea traficului ilicit de ţigarete, se arată într-un comunicat al instituţiei.
"ANAF a declanşat Operaţiunea Scut 2017, pentru combaterea traficului ilicit la frontierele UE. Începând cu data de 5 februarie 2017, s-au intensificat controalele la frontieră, controalele în trafic, piete, târguri si oboare, în vederea eliminării ţigaretelor provenite din trafic ilicit. Principalele pârghii de control, pe lângă intensificarea controlului la frontieră, vor fi controalele cu echipe canine şi controalele efectuate de echipele mobile ale Direcţiei Generale a Vămilor din cadrul ANAF, reactivate în luna ianuarie 2017", se precizează în comunicat.
De asemenea, în cadrul acestei operaţiuni, Direcţia Generală a Vămilor va beneficia şi de sprijinul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră.
Combaterea traficului ilicit cu ţigarete reprezintă o prioritate a ANAF, ţinta fiind reducerea traficului ilicit cu ţigarete până la nivelul mediei din cadrul UE, iar la finalizarea "Operaţiunii Scut 2017", ANAF va face publice rezultatele.
Piaţa neagră a ţigaretelor a înregistrat în 2016 un nivel mediu de 16,8%, în creştere faţă de media anuală din 2015 care a fost 16%, regiunea nord-est fiind cea mai afectată de comerţul ilegal, conform unui studiu realizat de o companie de cercetare a pieţei, transmite Agerpres.
Nivelul din 2016 reprezintă cel mai ridicat nivel mediu anual din 2011 până în prezent, relevă datele companiei de cercetare Novel Research.
Comerţul ilegal cu ţigarete nu înseamnă doar pierderi semnificative la bugetul de stat, dar şi impulsionarea fenomenului de crimă organizată, susţin reprezentanţii ANAF.
În 2016, statul a pierdut circa 672 milioane de euro, bani care în loc să meargă către priorităţile guvernamentale au ajuns în buzunarele contrabandiştilor, spun reprezentanţii BAT Romania. Reprezentanţii industrei apreciază că este necesară o implementare cât mai rapidă a Strategiei Naţionale de combatere a traficului ilicit cu produse din tutun, cu participarea activă a tuturor factorilor cu atribuţii în domeniu.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa 3 miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB, sau echivalentul a 12,5% din totalul veniturilor bugetare.