Ana Vela, o bătrână din Barcelona, Spania, a devenit cea mai în vârstă persoană din Europa. Femeia s-a născut pe a 29 octombrie 1901 în apropiere de orașul Cordoba.
Ana Vela i-a luat locul italiencei Emma Morano, cea care era deținătoarea acestui record, a decedat sâmbătă la vârsta de 117 ani. În același timp, Ana Vela a devenit și cea de-a patra cea mai în vârstă persoană în viață din lume, toate fiind femei, precizează Agerpres. Ana Vela trăiește în prezent într-un centru de îngrijiri din Barcelona și are o fiică în vârstă de 89 de ani, purtând același nume, Ana, și un nepot în vârstă de 65 de ani.
Chiar dacă în prezent starea ei de sănătate este destul de proastă, fiica Anei spune că mama sa nu are niciun secret al longevității. "Îi plăcea să bea un pahar cu vin demidulce la masă, dar nu bea așa mult. Mânca de toate: carne, pește, legume, și urma o dietă foarte obișnuită", a spus aceasta într-un interviu pentru cotidianul El Pais.
În 1901, o femeie din Spania trăia, în medie, 35,7 ani. În prezent, speranța de viață în această țară, conform Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, este de 83,2 ani.