Contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii, una dintre acestea fiind achitarea restanţelor până în martie 2016, scrie într-un proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).
O altă condiţie care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de facilitatea menţionată se referă la plata, până la 30 iunie 2016, a dobânzilor aferente restanţelor.
De asemenea, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declaraţiile fiscale până la data transmiterii cererii de anulare a penalităţilor de întârziere.
Când trebuie depusă cererea
Contribuabilul poate depune cererea de anulare a penalităţilor de întârziere până la data de 30 iunie 2016, inclusiv.
Un alt punct din proiectul de act normativ prevede anularea penalităţilor de întârziere datorate pentru diferenţele suplimentare de plată declarate de contribuabili prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 30 septembrie 2015, dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe criterii printre care şi depunerea declaraţiei rectificative până la data de 31 martie 2016.
Situația actuală
În prezent, pentru plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale contribuabilii datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalităţile de întârziere sunt calculate ca procent din obligaţia principală în funcţie de întârzierea la plata acestora faţă de scadenţă.
"În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, în scopul acordării posibilităţii de a beneficia de anularea penalităţilor de întârziere, se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăţi din sumele indisponibilizate ca efect al popririi", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.
Facilitatea fiscală nu se aplică pentru obligaţiile de plată rezultate din raporturile juridice contractuale (redevenţe, chirii, dividende), cu excepţia redevenţelor miniere, a redevenţelor petroliere şi a redevenţelor rezultate din contracte de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă, încheiate de Agenţia Domeniilor Statului.
De asemenea, facilitatea fiscală nu se aplică nici contribuabililor aflaţi în procedura insolvenţei potrivit Legii nr. 85/2014 întrucât aceşti contribuabili se află sub un regim special în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a obligaţiilor de plată.