Duminică seara, Liviu Dragnea a acordat un interviu tandemului de ziua a șaptea de la Antena 3, Mihai Gâdea și Mircea Badea. A fost a doua intervenție publică a președintelui PSD după ce a supraviețuit unui nou puci în partid.

Prima a avut loc vineri, 21 septembrie 2018 noaptea, după ședința CExN. Urmărindu-le pe amîndouă, am remarcat de îndată cîteva note specifice, în stare să deosebească aceste două manifestări de cele anterioare:

– Nemaipomenita siguranță a lui Liviu Dragnea. Față de el însuși din alte intervenții și mai ales față de întîlnirile puciștilor cu presa (Gabriela Firea mai are de învățat la capitolul stăpînire de sine), Liviu Dragnea s-a prezentat acum exact așa cum își doresc PSD-iștii de la Liderul lor. Calm, stăpîn pe sine, lăsînd impresia că știe ce face. Putem vorbi pentru prima oară de la plecarea lui Ion Iliescu din fruntea PSD de venirea la șefie a unui Tătuc blajin, înțelegător chiar și cu dușmanii

– Grija față de acuzația de Jupîn al Guvernului. Spre deosebire de alte ocazii, Liviu Dragnea a evitat formula „Eu am zis”, „Eu am făcut” în discursul despre Guvern. Viorica Dăncilă, deși mai departe „Proasta lui Dragnea”, a fost invocată ca decidentă. Nu pot să nu observ cu acest prilej că puciștii i-au dat o mînă de ajutor babană lui Liviu Dragnea în manevra acestuia de a arăta că Viorica Dăncilă e pe cont propriu. Socotind și observațiile potrivit cărora miniștrii trebuie să comunice cu opinia publică, pentru a nu-l mai obliga pe el să zică în locul lor, nu greșim presupunînd că Liviu Dragnea a învățat din lecția Puciului. Asumarea a tot și a toate în stil Ceaușescu a fost o eroare. De acum încolo, se va juca teatrul independenței Guvernului. Față de el, desigur, nu față de partid.

Am urmărit interviul (trebuie să recunosc nu fără încîntare, Liviu Dragnea dovedindu-se acum la înălțimea prestațiilor din presă de pe vremea Opoziției, un bun actor mediatic, după cum am constatat chiar eu luîndu-i interviuri) pentru a vedea ce se spune despre amnistie. Precizarea aceasta trebuie luată în considerare, pentru că ea ne-ar ajuta să deslușim multe dintre enigmele conținute de cele două intervenții ale lui Liviu Dragnea, toate acordînd un spațiu generos chestiunii amnistiei.

Scriind într-un număr anterior despre istoria amnistiilor în perioada postbelică, am menționat că orice Decret sau lege de amnistie a avut o introducere teoretică, menită a justifica actul din punct de vedere social-politic. Amnistia nu e un act de clemență. Aici, Liviu Dragnea are dreptate în polemica mai mult sau mai puțin subtilă cu Tudorel Toader. Amnistia e un act eminamente politic. Decretul din 1988 al lui Nicolae Ceaușescu, deși șocant prin mărimea amnistiei (pînă la 10 ani închisoare) și prin absența justificării, a avut, totuși, solide rațiuni politice. Prin amnistie au fost scoși din pușcării protestatarii de la Brașov și din Valea Jiului, dar și mulți cetățeni acuzați de infracțiuni tipice dictaturii. Putem spune că amnistia din 1988 a fost o concesie făcută de Nicolae Ceaușescu gorbaciovismului. Amnistiile de după 23 august 1944 au avut justificarea în corectarea nedreptăților făcute de regimul Antonescu. Decretul din 4 ianuarie 1990 al CFSN a fost dat pentru a elimina infracțiunile politice din vremea comunistă.

Ce a spus în aceste două intervenții despre amnistie Liviu Dragnea? Am remarcat mai înainte de toate dezvăluirea că puciștii au fost cei care i-au cerut amnistia:

„Unii colegi din cei care mă criticau au ţinut în continuare presiune, luni de zile, pentru a se emite această ordonanţă. Premierul Viorica Dăncilă a rezistat.” Liviu Dragnea o invocă pe Viorica Dăncilă. Eu cred însă că Liviu Dragnea e cel care s-a opus unei OUG. Așa cum a sugerat el duminică seara, Popularii europeni, pentru a-l salva pe Victor Orban, de-al lor, ticluiesc o lovitură dată României condusă de socialiști. Convocarea Vioricăi Dăncilă în fața Parlamentului european ar putea fi punctul de plecare al cererii de activare a articolului 7 în cazul României. Chiar dacă asta n-ar însemna activarea, pentru partidul de Guvernămînt, dar mai ales pentru Liviu Dragnea ar fi pe plan intern o lovitură mortală. PSD-ul chiar că ar pica de la putere pe fondul unei isterii naționale vizînd scoaterea țării din UE. De aceea, Liviu Dragnea se opune unei OUG privind amnistia. Cel puțin pînă la ședința Parlamentului UE în cadrul căreia Viorica Dăncilă trebuie să dezmintă categoric zvonurile privind OUG.

Tot din cele două intervenții putem sesiza debutul unui divorț între Liviu Dragnea și Tudorel Toader. De la o zi la alta, Liviu Dragnea își pierde răbdarea față de stilul manifestat de ministrul Justiției. Atacurile violente la care e supus ministrul Justiției din partea lui Codrin Ștefănescu au acceptul lui Liviu Dragnea.

Deși în spațiul public nu apare astfel, chestiunea Amnistiei e cea care domină dezbaterile interne din conducerea PSD. Se pare că Puciul n-a avut drept cauză felul autocrat de conducere (PSD-iști se simt ca peștele în apă în dictatura de partid), ci neîndeplinirea promisiunii de la Neptun de a face rost de o Ordonanță de amnistie. La Neptun, înaintea ședinței CExN opt lideri PSD, majoritatea puciștii de azi, l-au asaltat pe Liviu Dragnea cu solicitarea privind OUG de amnistie. Liviu Dragnea a promis că o va da. Neîndeplinirea promisiunii a fost principala cauză a Puciului. Cu excepția Gabrielei Firea (deocamdată firește), toți puciștii au mari probleme cu dosare de corupție la DNA.

 Am urmărit îndeosebi părerile lui Liviu Dragnea privind amnistia pentru a vedea ce justificare teoretică dă actului. În cadrul interviului, Liviu Dragnea n-a făcut decît să reia justificarea de la conferința de presă de vineri, 21 septembrie 2018:

„În acelaşi timp, nimeni nu a reuşit să răspundă la o întrebare esenţială: care este, de fapt, rezolvarea tuturor nenorocirilor generate de funcţionarea acelor echipe mixte de emiterea, adoptarea, emiterea, semnarea acelor protocoale. Nimeni n-a dat un răspuns la întrebarea „ce facem cu probele obţinute nelegal” care au făcut ca foarte mulţi români să fie condamnaţi nelegal şi foarte mulţi români care stau în procese sau în urmărire penală, pe baza unor protocoale nelegale şi neconstituţionale? Nimeni n-a putut să răspundă la întrebarea „cum putem ridica presiunea după judecătorii care au dosare in rem sau in personam” – pentru a avea garanţia că un magistrat în România judecă doar după propria conştiinţă şi nu după presiuni? Dacă întrebarea, dacă răspunsul este amnistie, atunci să o dea Guvernul prin ordonanţă. Dacă răspunsul este amnistie, prin lege în Parlament, susţin! Dar aceste întrebări rămase fără răspuns nu vor putea limpezi tot ceea ce s-a întîmplat în România.”

Așadar, Liviu Dragnea nu vede o amnistie menită a elibera pușcăriile supraaglomerate sau a corecta unele dispoziții represive din Codul Penal, întocmit sub semnul viziunii Monicăi Macovei, Țara întreagă – un vast penitenciar. Liviu Dragnea vede amnistia ca singura formulă de corectare a erorilor din anii Binomului. Pe parcursul interviului, Liviu Dragnea a fost mult mai precis în afirmarea acestei justificări:

„Că se dă în acest an, că se dă la anul, că se dă peste doi ani, o amnistie în România trebuie dată. După o asemenea perioadă neagră, nu cred că poate exista alt instrument juridic. (...)

Eu cred că trebuie adoptată o astfel de măsură. Eu nu o consider un act de clemență, eu consider un act de dreptate, de reparație.”

Așadar, în viziunea lui Liviu Dragnea, amnistia de acum se vrea o repetare a gesturilor politice de după căderile regimurilor dictatoriale. În 4 ianuarie 1990, Decretul de amnistie a reparat nedreptățile făcute în fostul regim prin procesele politice. Liviu Dragnea identifică anii Protocoalelor, anii implicării SRI în justiție, drept ani de crime politice. Prin urmare, amnistia ar viza dosarele care au fost afectate de puterea Protocoalelor.

OUG sau Lege, amnistia e un document juridic precis. Pentru Decretul din 4 ianuarie 1990, lucrurile au fost simple:

„ART. 1 Se amnistiază infracţiunile politice prevăzute în Codul penal şi în legile speciale săvîrşite după data de 30 decembrie 1947. Prin infracţiuni politice, în sensul prezentului decret-lege, se înţeleg faptele care au avut drept scop:

a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, al cultului personalităţii, împotriva terorii şi abuzului de putere din partea celor ce au deţinut puterea politică;

b) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, obţinerea de drepturi civile şi politice, economice, sociale şi culturale, înlăturarea măsurilor discriminatorii;

c) obţinerea oricăror alte revendicări democratice.”

Infracțiunile vizate erau ușor de identificat. Cum va avea loc identificarea în cazul Protocoalelor? Dificil, dacă nu imposibil de răspuns. Protocoalele n-au acționat în toate dosarele de la DNA. O amnistie trebuie să se refere fie la numărul de ani, fie la infracțiuni. O soluție ar fi amnistierea infracțiunii de abuz în serviciu, plecînd de la adevărul că cele mai multe nedreptăți s-au făcut prin folosirea abuzivă a acestei infracțiuni. Da, dar atunci vor beneficia de amnistie și persoane acuzate de abuz în serviciu de alți procurori decît cei ai DNA. O problemă se ivește și în cazul anului de cînd curge amnistia (din 2005 pînă acum sau chiar din 1990 pînă acum?), al perioadei de închisoare (vor fi amnistiate și pedepsele de peste trei ani?).

E limpede că amnistia va viza exclusiv infracțiunile de corupție.

Amnistia ar apărea românilor ca un act prin care PSD, ajuns la putere, a dat liber la furat din avutul statului. O credință pe care o va împărtăși mai ales electoratul PSD.

Din zicerile lui Liviu Dragnea se conturează pînă acum doar o idee. Există deja un proiect, despre care Liviu Dragnea refuză să vorbească?

Am impresia că nu.

Dacă amnistia e doar o iluzie pe care Liviu Dragnea o flutură prin fața baronilor PSD pentru a-i seda.