Adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson, alături de aproape 300 de voluntari, americani şi constănţeni, autorităţi locale, sportivi, elevi ai Colegiului Naţional “Mircea cel Bătrân”, membri ai Forţelor Navale Române, ai Poliţiei şi Jandarmeriei, militari americani cantonaţi la Baza Mihail Kogălniceanu, precum şi angajaţi ai Ambasadei SUA, au participat, astăzi, la o acţiune de curăţare a plajei Mamaia.
Acţiunea, organizată de Ambasada SUA şi Liga Navală a Statelor Unite, a fost sprijinită de „partenerii tradiţionali”, Regia Judeţeană de Apă Constanţa, Grup Servicii Petroliere, care au pus la dispoziţie logistica necesară, saci de plastic pentru strângerea gunoaielor de pe plajă, mănuşi, corturi, tricouri, şepci etc. Voluntarii s-au risipit pe plajă unde au constatat, însă, că este mai puţin murdară decât în anii trecuţi. „Se pare că cineva a curăţat deja plaja şi mă bucur pentru asta. Dacă vrem să ne bucurăm de plajă, trebuie să avem grijă de ea, să punem gunoaiele în coşuri, să menţinem curăţenia, să avem grijă de natură”, a declarat Dean Thompson, care a participat şi anul trecut la curăţarea plajei din nordul staţiunii Mamaia.
Directorul Regiei Judeţene de Apă Constanţa, Felix Stroe, şeful Ligii Navale a SUA- filiala România, Teodor Patrichi, primarul interimar Decebal Făgădău şi prefectul de Constanţa, Constantin Ion, au strâns gunoiul, cot la cot cu voluntarii. O familie de turişti, cu doi copii, aflată în weekend la Mamaia, s-a alăturat voluntarilor. „Mi s-a părut ciudat să văd cetăţeni americani care fac curăţenie pe plajele din România. Atâta timp cât le folosim, în principal, noi, românii, mi se pare corect, măcar dacă nu le curăţăm, să le păstrăm mai curate. Am zis să ne oprim şi să ajutăm şi noi. Am găsit mucuri de ţigară, cioburi, plastic, capace de sticle, doze de bere. Pot fi, potenţial, periculoase” spune Tudor Toma, din Bucureşti.
Ziua Internaţională de Curăţare a Plajelor, celebrată în fiecare an în data de 19 septembrie, este un avertisment cu privire la gunoaiele aruncate în mări şi oceane. „Acestea afectează sănătatea oamenilor, a florei şi faunei, precum şi resursele care depind de sănătatea apelor. Este o iniţiativă foarte importantă. A avea grijă de oceanele noastre, şi de mediul marin, este responsabilitatea noastră şi ne afectează pe toţi. Anul trecut, o jumătate de milion de voluntari din întreaga lume au strâns opt milionae de kilograme de gunoi”, a precizat adjunctul şefului misiunii diplomatice a SUA la Bucureşti, Dean Thompson.