Tot mai mulţi americani au început să se obişnuiască cu ideea că vor munci mult după vârsta la care ar fi trebuit să se pensioneze.
Un studiu realizat de Wells Fargo & Co, citat de Associated Press, arată că americanii sunt frustraţi de faptul că în acest context economic le vine tot mai greu să economisească pentru planul de pensie. Mai mult de atât, în ultimii ani, mulţi dintre ei s-au chinuit să-şi asigure banii pentru cheltuielile actuale, uitând aproape să economisească.
Unul dintre cele mai uimitoare rezultate pe care studiul le-a evidenţiat este acela că un sfert dintre cei care au răspuns la chestionar au declarat că se aşteaptă să muncească până la vârsta de 80 de ani, pentru că nu au suficienţi bani care să le asigure o pensie confortabilă.
Chiar şi cei care au deja un plan de pensie şi care au continuat să economisească lunar au precizat că, din diferite motive, vor munci şi ei peste vârsta la care s-ar fi gândit să se retragă. Astfel, 75% dintre aceştia au precizat că se aşteaptă să muncească şi după ce vor ieşi la pensie. 39% au spus că vor fi nevoiţi să muncească pentru a-şi permite lucruri pe care şi le doresc, ori pentru a-şi menţine acelaşi stil de viaţă. Iar 35% au spus că vor continua să muncească pentru că aşa îşi doresc.
Foarte puţini americani se aşteaptă să muncească până la vârsta de 60 de ani, iar apoi să se retragă, aşa cum se întâmpla până acum câţiva ani.
Câţi bani îşi doresc americanii la pensie?
Din acest studiu s-a mai evidenţia faptul că majoritatea angajaţilor intervievaţi (aproximativ 76%) a precizat că este foarte important ca, indiferent de vârsta de pensionare, să existe o sumă consistentă de bani economisită şi care să permită un stil de viaţă cât mai confortabil.
Media sumei pe care americanii speră să o economisească pentru pensie este de 350.000 de dolari. Însă, studiul a mai dezvăluit că suma medie economisită până acum de americani este de numai 25.000 de dolari, aproape 7% din obiectiv.
Această schimbare de opinie în rândul populaţiei active din SUA este analizată şi de directorul de la Wells Fargo Institutional Retirement and Trust, una dintre alternativele pe care americanii le folosesc pentru a economisi bani pentru pensie. Pornind de la concluziile studiului, Joe Ready declară, astfel, pentru MSNBC, că situaţia actuală a economiei şi perspectivele sumbre vor influenţa, considerabil, viitorul pensionarilor din SUA.
Studiul s-a axat, în special, pe clasa muncitoare de mijloc, dar şi pe segmentul de pensionari. S-a realizat în perioada august - septembrie, iar la întrebări au răspuns 1.500 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 şi 70 de ani şi cu un venit anual între 25.000 şi 99.000 de dolari.