Compania privată americană aerospațială SpaceX uimește din nou. De data aceasta, oamenii de știință și-au propus să lanseze în spaţiu o navă funerară, care să găzduiască cenușa oamenilor, care vor să își petreacă odihna de veci în spațiu.
Proiectul Elysium Star II va fi lansat la sfârșitul anului 2017, iar cei care vor să beneficieze de un astfel de serviciu pot rezerva un loc, pentru suma de aproape 3.000 de dolari. Cenușa defuncților va fi plasată în capsule speciale, pe care se vor putea face inscripții formate din 80 de caractere.
Totodată, rudele defuncţilor vor putea urmări locația navei cu ajutorul unei aplicații speciale. Aparatul va sta în spațiu timp de doi ani. Responsabilii companiei au anunţat că pentru această primă cursă vor fi disponibile 300 de locuri din care 100 au fost rezervate deja.
Conceptul de ,,înmormântare spaţială'' nu este nou, a fost fondat în 1994, rămăşiţele fiind trimise în spaţiu pentru suma de 12.500 de dolari, dar este pentru prima oară când sunt trimise rămăşiţele mai multor persoane. Până în prezent, multor celebrităţi le-au fost trimse urnele în spaţiu, inclusiv cea a creatorului Star Trek Gene Roddenberry. După cei doi ani de orbitare, nava va pătrunde în atmosfera Pământului sub forma unei stele căzătoare.