Memoria colectivă a românilor a reținut pentru totdeauna valul cumplit de violuri, jafuri, hoții și omoruri comise de armata sovietică asupra populației civile atât înainte, cât și după 23 august 1944.

„Eliberatorii” nu s-au purtat cu nimic mai bine decât invadatorii otomani și tătari , care ne-au pustiit țara sute de ani. E vorba. însă, numai despre lipsa de educație și disciplină a mujicului rus, de un plan diabolic al comandanților sovietici de a băga spaima în populație sau asemenea probleme apar ori de câte ori un popor ajunge la cheremul unei armate străine, fie ea și eliberatoare?

Un articol publicat de ziarul francez “Le Point”, sub titlul “În toamna anului 1944, trupele franceze și americane se aflau în pragul confruntării”, vine să scoată la lumină lucruri mai puțin cunoscute și deloc onorante pentru armata americană.

Autorul articolului, Jean-Pierre Beuve, pornește de la un material apărut pe 17 octombrie 1944 în presa din Cherbourg: „Scenele de sălbăticie și bestialitate ne-au șocat. Ei jefuiesc, violează, ucid. Toată siguranța a dispărut din căminele și de pe străzile noastre”.

La patru luni și jumătate de la debarcare, presa din Cherbourg îi acuză pe americani că se poartă ca într-o țară cucerită, nicidecum ca printre aliați. Lupte nu se mai poartă de două luni, dar prezența armatei americane e din ce în ce mai mare. Odată eliberată de trupele naziste, Peninsula Cotentin din Normandia a devenit o bază logistică imensă.

În port, o mie de ofițeri și marinari americani, împreună cu docherii francezi, asigură zilnic descărcarea a 10 000 de tone de materiale: vehicule, muniții și mâncare. În zonă au fost ridicate spitale, depozite, aerodromuri, tabere de odihnă, dar și ateliere în care se reparară tancuri și camioane. 120.000 de soldați americani, inclusiv 50.000 de afro-americani, lucrează aici. Armata americană este conștientă de problemele pe care le au localnicii:

„Entuziasmul populației din Normandia pentru forțele anglo-americane ar putea fi invers proporțional cu durata șederii noastre aici”. Cele mai greu de tolerat sunt, desigur, agresiunile sexuale. Istoricul Michel Boivin a înregistrat, mult după comiterea faptelor, 206 de violuri comise de americani. În 1944, Poliția Militară aruncă toată vina asupra afro-americanilor. „80-85% din infracțiunile grave (viol, crimă) au fost săvârșite de trupele de culoare".

Jandarmeria locală recomandă deschiderea unor bordeluri, dar autoritățile americane se opun. Americanii, spre deosebire de sovietici, nu pot tolera așa ceva. 3 soldați sunt condamnați la moarte pentru viol, iar numărul atacurilor scade. De asemenea, e reglementată strict vânzare de alcool către soldați. Probleme continuă să existe. Sunt prea mulți ostași înghesuiți într-un spațiu atât de mic.

În mai 1945 izbucnește o încăierare sângeroasă între americanii care vor să joace baseball și francezii care au programat un meci de fotbal pe stadionul lor. Francezii nu sunt mulțumiți nici de salariile primite de la armata americană. La sfârșitul lunii august 1944, 7000 de lucrători civili au fost angajați pentru o sumă de 75 de franci pe zi și o rație militară.

"Cu 100 de franci, germanii au plătit mai bine", spun muncitorii. Într-un singur domeniu, francezii și americanii colaborează relativ bine- piața neagră. La 6 august 1944, treisprezece americani sunt arestați pentru furtul a 984 de pachete de țigări și 188 de săpunuri din stocurile propriei armate. Pedepsele sunt extrem de mici, având în vedere profitul:: de la cincisprezece zile, la o lună de închisoare.

"Putem să facem o avere pe seama americanilor", spun localnicii. În rest, coabitarea ridică tot felul de probleme: de la rafalele trase în aer de soldații beți, la accidente rutiere tragice. Deși drumurile militare sunt închise pentru civili, camioanele americane care gonesc spre linia frontului fac mai multe victime.

„Problemele” ajung să învenineze și colaborarea dintre cele două armate. Generalul francez Alphonse Juin îi trimite generalului Eisenhower articolul din 17 octombrie 1944 publicat de presa din Cherbourg, însoțește materialul cu câteva rânduri scrise cu furie: „Acestea sunt sentimentele tuturor locuitorilor de pe coasta Canalului Mânecii și din Normandia care au intrat în contact cu americanii”.

Dacă există vreun motiv politic pentru care presa franceză publică acest articol în preajma aniversării a 75 de ani de la debarcarea în Normandia, vă las pe dumneavoastră să hotărâți. Eu cred că marele rol al istoriei e să ne ajute să nu repetăm greșelile trecutului, iar pentru asta trebuie să cunoaștem tot adevărul, indiferent de cât de incomod ar fi.