Americanii au descoperit o "superbacterie"

Cercetătorii americani au anunţat că au descoperit o nouă genă, numită Dehli Metallo-1 sau NDM-1, care, odată ce intră în contact cu bacteriile, devine resistentă la orice tip de antibiotic.

Specialiştii în sănătate americani au spus că au fost raportate trei cazuri de acest gen în Statele Unite până în acest moment - toate privind pacienţi care au fost trataţi medical de curând în India. Bacteria este tratabilă doar dacă nu se combină cu gena NDM-1.

Autorităţile americane sunt îngrijorate deoarece tot mai mulţi oameni preferă să meargă în India pentru tratamente medicale mai ieftine, în special pentru operaţii estetice, iar noua "superbacterie" s-ar putea împrăştia cu uşurinţă, mai ales că nu există încă niciun medicament care să o poată opri. NDM-1 nu este fatală, fiind asemănată cel mai des cu E-Coli - principala cauză a infecţiilor de tract urinar.

La scurt timp după introducerea penicilinei (primul antibiotic) în anii 1940, bacteriile au început să dezvolte o rezistenţă la efectele medicamentului, astfel că "superbacteria" de astăzi nu este ceva foarte neobişnuit.