Americani voluntari construiesc locuinţe pentru români săraci

Mai multe familii de români cu probleme financiare vor fi ajutate să aibă o casă, prin intermediul unui program, Habitat for Humanity România. În ultimii 12 ani, această organizaţie a ajutat zeci de români, care au putut beneficia de o locuinţă.

În cadrul unui comunicat de presă al organizaţiei, în această primăvară vor începe lucrările de construcţie a patru noi locuinţe.

La acest efort voluntar se vor alătura şi reprezentanţi ai Corpului Păcii, o agenţie guvernamentală a Statelor Unite, care a concretizat peste 1.000 de parteneriate între voluntarii din SUA şi diverse organizaţii din România, începând din 1991.

În acest sens, Adrian Ciorna, preşedintele Habitat for Humanity România, a spus că „în 1999, 26 astfel de voluntari au fost pe primul şantier Habitat din România, la Beiuş, Bihor. Au fost extraordinari atunci şi de asemenea au contribuit esenţial şi la pornirea filialei noastre din Piteşti. Mă bucur să revăd voluntari Corpul Păcii din nou pe şantierele Habitat".

1.200 de case în România

Voluntarii care ajung în România trec printr-un program de instruire, în cadrul căruia fac şi cursuri de limba română.

La nivel mondial, au fost construite, prin intermediul acestor proiecte, peste 300.000 de locuinţe, în 90 de ţări. În România, filialele Habitat sunt în Cluj, Piteşti, Craiova, Beiuş (judeţul Bihor), Rădăuţi (judeţul Suceava), Comăneşti (judeţul Bacău), Cumpăna (judeţul Constanţa). Peste 1.200 de locuinţe au fost astfel realizate în tară pentru persoane care aveau nevoie de sprijin.

Banii necesari realizării acestor case sunt obţinute prin donaţii, iar munca pe şantier se realizează pe bază de voluntariat. Printre iniţiativele membrilor acestei organizaţii se află şi refacerea a 360 de case inundate în iulie 2008.