Autoritatea Rutieră Română (ARR) a aplicat în primul trimestru al acestui an sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 22,38 milioane de lei ca urmare a controalelor efectuate în trafic sau la sediul operatorilor de transport. Astfel un număr de 58.107 de vehicule au fost supuse controlului în trafic, a anunţat astăzi ARR.
"Personalul cu atribuţii de inspecţie şi control al ARR a verificat în timpul controalelor efectuate în trafic 47715 vehicule care efectuau transport de mărfuri generale, 7079 vehicule de transport persoane, şi 2140 de transport de mărfuri periculoase, iar la sediu au fost verificaţi 2546 operatori de transport, şi 646 operatori de activităţi conexe dintre care 606 autogări. Au fost suspendate, retrase sau anulate 134 licenţe de transport, 240 copii conforme, şi 3 licenţe de traseu", se menţionează în comunicat.
Inspectorii ARR au verificat şi 243 de şcoli de conducători auto la sediu şi 806 autovehicule "şcoală" în trafic, fiind retrase, suspendate sau anulate un număr de 21 autorizaţii şcoli şoferi sau instructori independenţi.
În ceea ce priveşte transportul mărfurilor divizibile şi controlul respectării maselor maxime admise pe trimestrul I al anului 2011 a fost aplicat un număr de 107 amenzi în valoare totală de 231 000 lei.
Pentru ca activitatea de control în trafic să devină completă şi cât mai eficientă, din 2010 şi până în prezent a avut loc un proces de creştere a competenţelor de control ale ARR (suspendarea dreptului de utilizare autovehiculelor utilizate la activităţi nelicenţiate, controlul asupra mărfurile divizibile şi cântărirea autovehiculelor în trafic, control arimare, controlul rovinietei, precum şi verificarea în trafic a stării tehnice a autovehiculelor), se mai arată în comunicat.