Ameninţările informatice au ajuns la 63.000 pe zi

Numărul de ameninţări create şi distribuite, din ianuarie până în octombrie, reprezintă o treime din totalul viruşilor care au existat vreodată, anunţă Panda Security.

"Până în luna octombrie a acestui an, 20 de milioane de noi tulpini de malware au fost create (inclusiv noile ameninţări şi variante ale familiilor existente), aceeasi sumă ca şi pe totalul anului 2009", se mai arată în analiza Panda Security.

Numărul mediu de noi ameninţări create în fiecare zi a ajuns la 63.000 în acest an. Din datele furnizate rezultă că piaţa criminalităţii informatice este în prezent în plină creştere, acest lucru fiind posibil şi datorită creşterii numărului de creatori de viruşi cu cunoştinte tehnice limitate, însă care au inclinaţii spre astfel de activităţi.

Sunt şi părţi mai puţin rele

Una din părţile bune ale acestei probleme constă în faptul că durata de viaţă a software-ului maliţios este mai mică. "54% din mostrele de malware sunt active doar 24 de ore, spre deosebire de durata de răspândire de câteva luni a ameninţărilor din anii trecuţi. Acum sunt infectate câteva sisteme şi apoi dispar", mai semnalează oficialii Panda Labs.

În ciuda cifrelor nu tocmai bune, viteza de creştere a numărului noilor ameninţări a scăzut totuşi începând cu anul 2009. Din 2003, "noile ameninţări au avut o rata de crestere de 100% sau mai mult, spre deosebire de 2010 când discutăm de o rată de 50%", explică Luis Corrons, director tehnic al Panda Security.

"Acest lucru nu înseamnă că sunt mai puţine ameninţări sau că piaţa criminalitatii cibernetice este în scădere. Dimpotrivă, ea continuă să se extindă, iar până la sfârşitul anului, vom avea mai multe noi ameninţări în Collective Intelligence decât în 2009".

Se pare că şi creatorii de viruşi fac economii, reutilizând coduri maliţioase mai vechi sau prioritizând distribuirea ameninţărilor existente în detrimentul celor nou create.