Amenințare cu bombă la un liceu din România. Au fost evacuați imediat

Restaurantele și teatrele Cluj Napoca închid

Momente de panică la un liceu din Caraș-Severin ca urmare a unei amenințări cu bomba. La fața locului au intervenit urgent mai multe echipaje de poliție, iar elevii școlii au fost evacuați în imediat.

În urma verificărilor, autoritățile au declarat că este vorba despre o alarmă falsă, anunțul prin care s-ar fi dat alarma privind prezența unei bombe în zona școlii fiind făcut de pe un telefon cu număr de străinătate.

Autoritățile abilitate au decis să sisteze desfășurarea cursurilor și să trimită copii și dascălii acasă.

„Cursurile, teoretic, se sistau pentru 2 ore, dar am luat hotărârea să trimitem elevii acasă, ca o măsură de prevenție. Părinții au fost anunțați și au venit să își ia copiii, iar cei ai căror părinți erau la serviciu, au rămas în parcul din curtea bisericii împreună cu învățătorii și educatorii. Ne-am gândit cu toții că e o alarmă falsă, dar cine își asumă posibilitatea existenței unei bombe acolo și după cercetarea prealabilă am luat o măsură de prevenție, iar specialiștii au rămas în continuare să verifice în detaliu pentru că încă mai sunt de făcut cercetări”, a declarat Marius Cornici, inspectorul școlar general al ISJ Caraș-Severin, scrie Reporter24.