Deputaţii prezenţi la şedinţa Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic au respins astăzi amendamentele aduse legii ariilor protejate care ar fi permis construcţiile în aceste zone.
Doar trei dintre cei participanţi la şedinţă au votat în favoarea acestor amendamente, şi anume deputaţii independenţi Claudiu Ţaga şi Vasile Soporan, susţinuţi de colegul lor de la Comisia pentru agricultură, Ioan Tabugan, şi el independent. Săptămâna trecută EVZ relata despre modificările aduse legii ariilor protejate, care ar fi permis construcţiile şi investiţiile în aceste zone şi ar fi atras sancţiuni europene. În urmă cu aproape două săptămâni, legea ariilor protejtate, veche de trei ani, a fost scoasă la lumină, amendată şi adusă la vot în plenul Camerei Deputaţilor. De aici, proiectul modificat a fost retrimis Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor care, acum două zile, a amânat votul pe avizarea modificărilor pentru data de 1 martie. Concret, amendamentele care s-au adus proiectului de lege prevăd, printre altele, posibilitatea derulării unor "activităţi de construcţii/investiţii, cu avizul administratorilor ariilor naturale protejate pentru fiecare obiectiv în parte, conforme planurilor de urbanism legal aprobate", potrivit articolul 22, amendat. Asta în contextul în care, în 2009, Bruxelles-ul a luat măsuri împotriva Poloniei şi Bulgariei pentru acte normative similare. Deşi mulţi parlamentari susţin că vor vota împotriva acestei modificări, ecologiştii se tem că nu se va întâmpla acest lucru şi se va crea un precedent periculos. Asta, în contextul în care România e ţara cu cea mai bogată biodiversitate din UE.