Amendament la lege, cu dedicație. Când ilegalul devine legal

Fostul ministru al Finanțelor, social-democratul Eugen Teodorovici, a pus la punct un plan de salvare de la demolare a construcțiilor ilegale aflate la tot pasul pe plajele litoralului românesc. Demersul nu pare însă a fi unul cu totul dezinteresat.

 

Și în plină campanie a autorităților de combatere a construcțiilor neautorizate de pe litoral, Teodorovici a  depus în Parlament un amendament care a fost votat deja de Senat și așteaptă votul decisiv din Camera Deputaților.

Fostul ministru al Finanțelor a depus în Comisia de buget din Senat un amendament la legea de aprobare a OUG 75/2020, ordonanță care se referă la salariile polițiștilor și nu are nici o legătură cu terasele. Amendamentul lui Teodorovici introduce două modificări majore la Legea 50/1991 privind autorizarea construcțiilor, modificări prin care introduce practic în legalitate construcțiile ridicate fără autorizație pe litoral până la 1 ianuarie 2020.

Amendamentul depus de Teodorovici a fost votat de membrii Comisiei de buget din Senat în 16 iunie, apoi proiectul de lege a trecut și de plenul Senatului în aceeași zi. Urmează votul decisiv din Camera Deputaților. Vezi aici parcursul proiectului de lege.

Pe litoral a început din această primăvară o acțiune de demolare a teraselor ilegale. Administratia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL) a început să controleze la mijlocul lunii mai firmele de pe plajele din Constanța și Năvodari. În total, autoritățile au descoperit aproximativ 140 de beach baruri construite ilegal, au dat amenzi în valoare de aproximativ 75.000 de lei și au dispus demolarea construcțiilor ilegale. De asemenea, ABADL a făcut un borderou cu toate construcțiile ilegale descoperite, pe care l-au trimis către Parchetul Curții de Apel Constanța.

ABADL a reușit să demoleze în total 3 beach-baruri de pe plaja din Constanța, iar alte aproximativ zece firme au desființat de bunăvoie terasele. Însă sunt mulți patroni care nu vor să ia nicio măsură, iar alții au acționat în instanță ABADL.

Doar pe plaja din Năvodari, inspectorii ABADL au identificat aproximativ 80 de beach-baruri care nu respectă legea.

Toată acțiunea proiectului de lege nu pare a fi chiar dezinteresată. Potrivit declarației sale de interese, Eugen Teodorovici este asociat în firma TMC Romteam Business SRL cu George Răzvan Micu.

George Răzvan Micu este, la rândul său, administrator al firmei Noche Caliente SRL, al cărei acționar unic este Mirela Matichescu, administrator public al județului Constanța, potrivit portalului Confidas.

Firma Noche Caliente a închiriat două sectoare de plajă la Năvodari și a ridicat fără autorizație baruri și terase, care acum trebuie demolate, după cum a anunțat șeful Administratiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, Bogdan Bola. Una dintre aceste terase pe plajă se numește Massaranduba.

Mirela Matichescu a deținut nenumărate funcții publice în paralel cu afacerile private pe care le-a dezvoltat în segmentul turistic. Ea a fost o apropiată a lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, iar fostul primar al Constanței a numit-o cea mai potrivită persoană pentru a ocupa funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în anul 2012.

Ea a deținut sau deține următoarele funcții: membru în Consiliul de Administrație al Portului Constanța, Membru în Consiliul de Administrație al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, Vicepreședinte al Asociației Litoral Delta Dunării, membru în Consiliul Director al ADI ITI Delta Dunării, director adjunct al ADI Dobrogea, membru ATOP, administrator al Centrului Cultural Theodor T. Burada, Președinte al CA Spitalul Județean de Urgență Constanța, șefă de cabinet a președintelui ANPC, șefa Autorității Naționale de Turism, șefa de cabinet a președintelui CJ Constanța și administratorul public al județului Constanța, scrie g4media.ro.