Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţa de astăzi să sancţioneze postul Antena 3 pentru emisiunea în care Julio Iglesias Jr. a fost pus să spună “Jos Băsescu!”
Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis în şedinţa de astăzi să sancţioneze postul Antena 3 cu 15.000 de lei pentru emisiunea Sinteza zilei din 14 mai în care Julio Iglesias Jr. a fost pus să spună “Jos Băsescu!”. Programul amendat de CNA a fost difuzat de Antena 3 la mijlocul lunii mai. În sancţionarea postului de ştiri, CNA a luat în calcul şi emisiunea În gura presei din 5 aprilie, în care Mircea Badea l-a jignit pe Cătălin Prisăcariu. La finalul ediţiei din 14.05.2015 a emisiunii „Sinteza zilei”, moderatorul i-a cerut permisiunea invitatului din platou, Julio Iglesias Jr, de a-l învăţa câteva cuvinte în limba română, iar, după ce acesta a acceptat, una dintre expresiile propuse a fost „Jos Băsescu!”, având o semnificaţie pe care invitatul nu o cunoştea. Radiodifuzorul a încălcat astfel prevederile art. 30 şi art. 32 alin. (1) din Codul audiovizualului, potrivit cărora: „Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine”, respectiv, „Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor”.
Amenda CNA vine la peste patru luni de la momentul cu Iglesias. Invitat în studioul Antenei 3 la un interviu în cadrul emisiunii Sinteza zilei, Mihai Gâdea a vrut să-l învețe pe cântăreț câteva cuvinte în limba română. „Pot să te învăț ceva în română?”, l-a întrebat Gâdea pe Julio Iglesias Jr. Cântărețul a aprobat așa că Gâdea i-a și spus prime cuvinte: „Antena 3 e aici”, sintagmă repetată imediat de Julio Iglesias. „Jos Băsescu”, a continua Gâdea. „Jos Băsescu”, a repetat Iglesias, în râsetele celor din public.
Incidentul de la Sinteza zilei a fost analizat de CNA săptămâna trecută. Avocatul postului a spus că Julio Iglesias Jr. este vinovat că a ajuns să spună “Jos Băsescu”, la îndemnul lui Mihai Gâdea: „Atunci când te numești așa cum s-a numit domnul și vii și faci furori mondial și te prezinți într-o emisiune în halul ăsta, ți-o meriți”, a spus avocatul Antenei 3, citat de Paginademedia.ro.
Articolele de lege încălcate de emisiunea Sinteza zilei Antena3
Codul audiovizualului, Art. 30. Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine. Codul audiovizualului, Art. 32 cu 1. Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor.
Pe lângă cazul Iglesias, Antena 3 a fost amendată și pentru o altă emisiune a postului, mai veche, prezentată pe 5 aprilie de Mircea Badea. În programul respectiv, Mircea Badea l-a jignit pe Cătălin Prisăcariu:”De fiecare dată cînd o japiţă băsistă, sinistră se zvârcoleşte în chinuri, ne bucurăm! Yes! L-a dat afară pe jegos! (…) Este un fel de formă de viaţă, una dintre cele mai insalubre, mai puturoase în sensul că pute prin ecran. (…) L-a dat afară de la B1 pe Cătălin Prisecacariu. (…) Un rahat mai puţin în acelaşi labe…1″, a spus Mircea Badea.
Articolul din Codul audiovizualului încălcat în emisiunea În gura presei
Art. 40 cu 3. Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
Postul Antena 3 a fost sancţionat cu 15.000 de lei la propunerea membrului CNA Radu Herjeu. Propunerea de sancţionare a primit şase voturi “pentru” (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu) şi două “împotrivă” (Răsvan Popescu şi Monica Gubernat).
Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a reclamațiilor primite și a decis aplicarea următoarelor sancțiuni:
- amendă în cuantum de 20.000 de lei postului Antena 1, pentru emisiunea „Acces direct”. În ediţia din 21.05.2015 a fost dezbătut, la o oră destinată audienţei generale, un subiect referitor la neînţelegerile din familia cântăreţului Nicolae Guţă, fără a se ţine cont de prevederile art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la protecţia minorilor („Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”).
Subiectul abordat a fost legat de o femeie din localitatea Fundulea, judeţul Călăraşi, care a fost sancţionată în repetate rânduri de poliţiştii locali pentru comerţ stradal neautorizat, printre titlurile afişate pe ecran regăsindu-se: „Poliţiştii locali au traumatizat-o pe bătrână”, „Poliţiştii locali mi-au luat punga cu mazăre” . Pe parcursul emisiunii au fost folosite expresii jignitoare la adresa poliţiştilor locali.