Mâine, românii vor sărbători Ignatul, ziua rânduită pentru sacrificarea porcilor înainte de Crăciun. Deşi legea prevede că trebuie verificată carnea înainte de consum, cei care o încalcă nu ajung să plătească amenzi.
Normele europene presupun ca animalele să fie anesteziate (asomate) înainte de a fi sacrificate. Românii, ca cetăţeni europeni, ar trebui să respecte aceste reguli, însă se găsesc numeroase scuze pentru a evita legea, aşa cum recunosc chiar şi veterinarii. Printre cele mai des utilizate sunt faptul că asomarea costă, iar angajaţii statului nu au cum să verifice fiecare gospodărie în parte. Apoi, proprietarii spun că normele europene îi fac să nu mai respecte tradiţia şi că, dacă şi părinţii lor, au sacrificat porcii fără să-i anestezieze, ei de ce nu ar face la fel?
Prevederile comunitare au fost transpuse în legislaţia naţională, astfel că cei care sacrifică animale fără asomare. Conform Hotărârii de Guvern nr. 984/2005, cu modificările şi completările ulterioare, constituie contravenţii la normele sanitare veterinare privind protecţia, bunăstarea şi creşterea animalelor şi se sancţionează următoarele fapte:
â–ºcu amendă de la 100 lei la 300 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele fizice, şi cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei, în cazul faptelor săvârşite de persoanele juridice:
- sacrificarea animalelor fără asomare;
- producerea de stimuli, suferinţe şi dureri evitabile în timpul asomării şi sacrificării animalelor pentru consum propriu;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele pentru mişcarea şi cazarea animalelor înainte de abatorizare;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele pentru animalele care nu sunt livrate în containere sau cuşti;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele pentru animalele livrate în containere;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele referitoare la contenţia animalelor înainte de asomare, sacrificare sau ucidere;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru asomarea cu pistolul cu glonte captiv;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru asomarea prin lovirea urmată de pierderea cunoştinţei;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru asomarea prin electronarcoză;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru asomarea prin expunerea la dioxid de carbon;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru uciderea cu pistolul cu glonte liber sau puşcă, în cazul vânatului mare de fermă şi căprioare;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru uciderea prin decapitarea şi dislocarea gâtului, numai în cazul păsărilor;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru uciderea prin electrocutare şi prin utilizarea dioxidului de carbon;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind cerinţele specifice pentru ucidere în camera de vid pentru vânatul de crescătorie, fazani/prepeliţe/potârnichi;
- nerespectarea prevederilor legale în vigoare privind sângerarea animalelor.
De asemenea, înainte de a fi consumată, carnea de porc trebuie supusă unui examen trichineloscopic.
"Carnea proaspată, provenită de la specii de animale receptive, se admite pentru consum uman, numai după efectuarea examenului pentru decelarea Trichinei de către medici veterinari oficiali sau medici veterinari de liberă practică împuterniciţi de către direcţiile sanitare vetererinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti", se arată în răspunsul transmis EVZ de ANSVSA.
Costul acestui examen este de 7 lei.