Cazul ambulanței ruginite care transporta trei pacienți pe o singură targă la un spital din Brașov, a atras atenția presei internaționale.
”Monica Puscau, o femeie ce a sunat la ambulanță pentru că se simțea rău, a fost șocată să vadă că în mașina care venise să o transporte la spital se mai aflau alți doi pacienți”, notează The Daily Star.
Săptămâna trecută, în presă au apărut imagini din faţa Spitalului "Tractorul" acolo unde dintr-o ambulanţă Dacia Break, veche şi ruginită, oprită în faţa spitalului au coborât trei persoane, două dintre acestea coborând din portbagaj.
"Din ambulanţă au coborât trei pacienţi, toţi trei fiind înghesuţi pe singura targă din maşină", declara la momentul respectiv purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore.