Serviciul Județean de Ambulanță Constanța a fost solicitat să intervină la un accident rutier care a avut loc în comuna Cumpăna în care au fost implicate o ambulanță și o autoutilitară. În urma coliziunii dintre cele două autovehicule asistența din ambulanță a suferit traumatisme la coloană și un picior, fiind internată la Spitalul Județean de Urgență Constanța.
Accidentul a avut loc în jurul orei 16:15 când o ambulanță se deplasa cătree comuna Cumpăna la o pacientă care prezenta cefalee și vertij, potrivit purtătorului de cuvânt al Servicilui de Ambulanță al Județului Constanța, Claudia Tatarici. La locul accidentului au fost trimise două ambulanțe pentru acordarea de îngrijiri medicale victimelor. Asistenta, de 37 ani, din ambulanță, lovită a suferit un traumatism membru inferior și traumatism coloană lombară, fiind în stare stabilă. A fost transportată la Spitalul Județean de Urgență. Un alt pacient, din autoturism, a suferit un traumatism cranio cerebral dar a refuzat transportul la spital.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Cristina Vasile, informerază că “un tânăr de 23 de ani, a condus o autoutilitară pe Șoseaua Constanței în localitatea Cumpăna, dinspre DN39 către centrul localității Cumpăna. După intersecția cu strada Ion Minulescu, conducătorul în cauză nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, moment în care a intrat în coliziune cu o ambulanță, aceasta având pornite semnalele luminoase și sonore. În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată în alte două autoturisme, staționate. În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoutilitarei, precum și a asistentei din ambulanță”. Este a doua ambulanță avariată în ultimele două zile la Constanța.