Ambulanţa a luat-o din plin. Tânără în comă după impactul cu Salvarea

Victima intra pe bulevard de pe o stradă laterală şi nu şi-a dat seama că Ambulanţa vine cu toată viteza, fiind proiectată într-un stâlp

 O tânără în vârstă de 22 de ani a fost dusă în comă în această dimineaţă la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, după ce maşina în care se afla a fost izbită violent de o ambulanţă care ducea la spital un bolnav dintr-o comună limitrofă. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 9:00, pe una dintre artele principale ale Sucevei, strada Ştefan cel Mare. Victima se afla la volanul unui Opel şi a ieşit pe drumul principal, fără se asigure corespunzător. Ambulanţa avea atât semnalele acustice, cât şi cele luminoase pornite, singura explicaţie fiind aceea că tânăra nu a văzut de unde vine ambulanţa sau avea muzica prea tare în maşină şi nu a auzit sirena. Şoferul ambulanţei se afla pe contrasens, în depăşirea unei coloane de maşini din faţa sa. Impactul a fost violent, Opelul fiind proiectat într-un stâlp de iluminat, iar ambulanţa s-a oprit pe trotuar. Tânăra de la volan a fost singura rănită, fiind transportată la spital cu leziuni la nivelul capului. Potrivit cadrelor medicale, victima se afla în comă şi urma să fie examinată la computerul tomograf. La spital, a ajuns în cele din urmă, cu o altă ambulanţă, şi pacientul care se afla în ambulanţă, un hipertensiv din comuna Hânţeşti.