În cadrul unei recepții oferite de Ambasada României în Statele Unite ale Americii (SUA), în onoarea unui grup de ambasadori, reprezentanți permanenți ai statelor NATO la Bruxelles, ambasadorulGeorge Cristian Maior a subliniat că la summit-ul NATO care va avea loc la Varșovia este în continuare nevoie de adoptarea unor măsuri care să descurajeze orice provocări la adresa securității și “nu în ultimul rând, trebuie să continuăm acordarea de sprijin partenerilor NATO precum Republica Moldova, Ucraina ori Georgia”.
Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, a oferit o recepție în onoarea unui grup de ambasadori, reprezentanți permanenți ai statelor NATO la Bruxelles, aflat în vizită în SUA. Cu această ocazie, George Cristian Maior a afirmat în fața celor prezenți că .“ultimii doi ani nu au fost simpli, din punctul de vedere al securității, deoarece au proliferat la adresa NATO o serie de amenințări convenționale, informatice sau hibride”, transmite Ambasada României în SUA, într-un comunicat remis EVZ.
„Aceste amenințări au reprezentat o provocare la adresa capacității de reacție a comunității internaționale. Însă au arătat că statele membre NATO sunt unite în dorința de a rezolva aceste provocări”, a afirmat ambasadorul român.
George Cristian Maior a subliniat că România a continuat să facă pași decisivi pentru a-și consolida rolul în cadrul Alianței și în regiune. “Cu mai puțin de o lună în urmă a devenit operațională facilitatea anti-rachetă de la Deveselu, România a luat decizia de a crește bugetul apărării la 2% din Produsul Intern Brut și va găzdui sediul Diviziei Sud-Est a NATO, ca urmare a deciziilor luate la summit-ul din Scoția”, a ma precizat ambasadorul George Cristian Maior.
Cu toate acestea, ambasadorul României la Washington consideră că la summit-ul NATO care va avea loc la Varșovia este în continuare nevoie de adoptarea unor măsuri care să descurajeze orice provocări la adresa securității. “Nu în ultimul rând, trebuie să continuăm acordarea de sprijin partenerilor NATO precum Republica Moldova, Ucraina ori Georgia”, a mai afirmat ambasadorul George Cristian Maior.
La evenimentul care a avut loc la Ambasada României de la Washington D.C. au participat James R. Clapper, director al Comunităţii Naţionale de Informaţii a SUA, ambasadorii statelor NATO aflați în vizită în SUA, reprezentanți ai Departamentului de Stat, ai comunității diplomatice și ai unor think-thank-uri din capitala americană.