La un filtru de rutină al polițiștilor, fiul lui Marian Ionescu a fost prins conducând autoturismul sub influiența substanțelor interzise.
Poliţiştii de la Brigada Rutieră a făcut filtre în noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții, în Bucureşti pentru a depista şoferii care se urcă beţi sau drogaţi la volan. Printre şoferii opriţi în trafic noaptea trecută în zona Piaţa Presei Libere a fost şi fiul lui Marian Ionescu liderul formației Direcţia 5.
În momentul în care a fost tras pe dreapta, polițiștii au observat că tânărul conducător auto avea un comportament ciudat. Politiştii l-au testat cu aparatul „Drug Test”, iar rezultatul fost pozitiv la cocaină, un drog foarte puternic.
Fiul lui Marian Ionescu, nu este la prima abatere de acest gen.
Numele Carmin Mihai Ionescu este asociat cu consumul de droguri, deoarece, acesta a fost cercetat într-un dosar de trafic de droguri.
Atunci, procurorii DIICOT a renunţat la urmărirea penală.
Şi tatăl său, Marian Ionescu, a fost audiat ca martor în dosarul „Droguri pentru VIP"-uri, in timp ce în dosar Carmin Ionescu apare în calitate de consumator.
Reamintim că în dosarul „Droguri pentru VIP-uri au figurat mai multe vedete autohtone. Anchetatorii au informaţii că mai mulţi artişti cu dare de mână ar consuma droguri scumpe.
Pe lista martorilor s-au aflat designerul Răzvan Ciobanu, Raluca Bădulescu, jurata de la emisiunea „Bravo, ai stil”, de la Kanal D, dar şi chitaristul Marian Ionescu. Acesta a declarat scurt, fără să recunoască dacă a fost sau nu citat la DIICOT: „Nu am nici o legătură cu acest subiect. Nu consum droguri”. Se pare că fiul acestuia, Carmin Ionescu, care este şi basistul trupei Direcţia 5, este și el implicat în acest dosar.
Stupefiante de mare risc, care dau dependenţă şi costă enorm de mult. Denumit şi drogul bogaţilor, un gram de cocaină depăşeşte 100 de euro, iar unul de canabis în jur de 50 de lei, potrivit romaniatv.net