Comitetul ONU pentru drepturile economice, sociale şi culturale a cerut Guvernului României să introducă de urgență în școli un program de educație sexuală.
În recomandările emise în 28 noiembrie, Comitetul ONU a arătat că România ar trebui să adopte o strategie naţională privind sănătatea şi drepturile sexuale şi ale reproducerii şi să introducă în mod obligatoriu în şcoli un program cuprinzător de educaţie sexuală, pentru a reduce numărul de sarcini la adolescente.
România a rămas în urma celorlalte state membre în ceea ce priveşte promovarea sănătaţii şi drepturilor sexuale şi reproductive ale adolescenţilor şi femeilor, statisticile oficiale arătând că rata mortalităţii materne este de două ori mai mare decât media UE, iar România înregistrează cel mai mare număr de naşteri la adolescentele sub 15 ani dintre statele membre, potrivit aceleiași surse.
De asemenea, Comitetul ONU şi-a exprimat îngrijorarea şi faţă de creşterea numărului de cadre medicale care refuză efectuarea serviciului medical de întrerupere legală de sarcină, ceea ce, în opinia specialiştilor, duce la limitarea accesului la avort în condiţii de siguranţă.
Comitetul este îngrijorat şi de faptul că resursele alocate pentru sectoarele sociale (sănătate, protecţie socială şi educaţie) rămân inadecvate şi regretă că România nu a fost în măsură să absoarbă pe deplin şi să utilizeze fondurile alocate de UE, din cauza capacităţii administrative limitate, birocraţia excesivă şi cazuri de corupţie.