Am întrebat autorităţile cât costă kilowatt-ul plătit de populaţie. Răspunsul ANRE, la fel de complicat ca factura

Aşa cum la factura de telefonie mobilă, de pildă, şi cel cu patru clase ştie exact cât a consumat într-o lună şi cât are de plată şi poate să se ducă la un alt furnizor dacă abonamentul e mai ieftin, la fel ar trebui să îi fie clar şi de ce pentru 100 KWh consumaţi într-o lună, de pildă, plăteşte o sumă sau alta, iar dacă i se pare scump, să caute la alţii energie mai ieftină.

Pe piaţa de electricitate au apărut foarte multe companii care încearcă să atragă în portofoliul lor consumatorii casnici, arondaţi acum la patru mari furnizori tradiţionali: E.ON, Enel, CEZ şi Electrica. Deşi unii nou-intraţi pe piaţă chiar vin cu oferte atractive şi cu o altă atitudine faţă de clienţi, foarte puţini români au îndrăznit să renunţe la actualul furnizor. De ce? Simplu: pentru că nu înţeleg cât plătesc acum în factură pentru fiecare kWh consumat, astfel încât să facă o comparaţie corectă şi să decidă în cunoştinţă de cauză. 

Un furnizori alternativ poate spune: “Vino la noi, pentru că îţi dăm energia cu 190 lei/MWh!”. Altul zice: "Noi îţi dăm cu 175lei!". Aşa cum între aceste două oferte poţi face o comparaţie simplă şi vezi care e mai ieftină, acelaşi lucru trebuia făcut şi cu actualii mari furnizori. “Bine-bine, aş veni, dar cum sunt sigur că e mai ieftin faţă de cât plătesc acum?”, se întreabă consumatorul, pus în faţa unei facturi cu multe variabile – consum CPC cu un preţ, energie activă la alt preţ mai mic, cu o parte din consum realizat în iunie, altă parte în iulie, când au intrat în vigoare alte tarife. Clar, factura la electricitate nu e pentru omul de rând.

La o solicitare făcută de EVZ, nici măcar Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) nu îşi asumă o valoare, ci susţine că “analiștii pot realiza calculele și comparațiile dorite, asumându-și răspunderea pentru rezultatele publicate, având în vedere că ANRE nu își poate asuma răspunderea decât pentru datele și informațiile publicate pe site-ul propriu”.

Electricitate sau telefonie, tot un serviciu

Deşi furnizorul de electricitate ar trebui să poată fi schimbat la fel ca orice alt furnizor de servicii, iar concurenţa ar trebui să fie la fel ca pe piaţa bancară sau de telefonie mobilă, de pildă, realitatea este că piaţa electricităţii rămâne închisă. 

Am întrebat ANRE care este preţul electricităţii, fără niciun alt fel de costuri (tarif de transport, de distribuţie etc.) pe care îl plătim în facturi la cei patru mari furnizori. Iată întrebările noastre: “Vrem să facem o analiză despre ofertele micilor furnizori de electricitate pentru consumatorii casnici. Cum preţul energiei propriu-zise este singurul care face diferenţa, aş vrea să fac o comparaţie între ofertele de preţ al acestora faţă de preţul din facturile celor patru mari furnizori. Problema este că nu pot face o comparaţie corectă, întrucat în facturile Enel, E.ON, CEZ şi Electrica, preţul energiei include toate tarifele de transport, distribuţie etc. şi se împarte în două: preţ reglementat plus CPC. Aşadar, vă rog să mă ajutaţi să realizez această comparaţie, furnizându-mi preţul mediu ponderat (reglementat 30% + CPC 70%, fără niciun fel de tarife şi taxe) la cei 4 furnizori”. 

Răspunsul primit de la ANRE este la fel de complicat ca factura la electricitate. Îl redăm mai jos integral: 

"Cu privire la mesajul dumneavoastră, dorim să vă informăm că toate detaliile privind componentele de cost din prețul plătit de clienții casnici ai FUI (E.ON, Enel, CEZ, Electrica – n.red.) sunt cuprinse în Rapoartele de monitorizare a pieței reglementate, publicate trimestrial şi anual pe site-ul ANRE, la secțiunea Serviciu universal/Obligaţii serviciu public: Rapoarte. Menționăm totodată că, în condițiile în care sem. I 2016 nu este încă închis, nu vă putem încă spune nimic despre prețurile medii efectiv plătite pentru energia consumată de clienții casnici ai FUI în sem. I 2016. Pentru o eventuală analiză comparativă s-ar putea lua în considerare datele medii din raportul de monitorizare pe anul 2015. De asemenea, pentru a face o analiză corectă, trebuie avute în vedere și următoarele aspecte: -          datele privind prețul energiei furnizate de FUI devin relevante pe perioade de timp de cel puțin 6 luni - 1 an, având în vedere că tarifele CPC (care deja au o pondere majoritară) sunt stabilite pe baza prețurilor de achiziție din piața concurențială PCSU, care pot varia semnificativ de la un trimestru la altul; -          valoarea prețului de achiziție a energiei furnizate este influențată de proveniența acesteia (din cauza valorilor diferite ale componentei de injecție a tarifului de transport); -          prețul de achiziție al energiei furnizate de FUI nu este singurul element care face diferența comparativ cu ofertele furnizorilor concurențiali – mai intervin costul activității de furnizare (inclusiv profit si corecții de venit din perioade anterioare), costul participării la piețele centralizate, tipul de tarif aplicat (diferențiat zi/noapte, cu/fără componenta de rezervare/abonament etc.) s.a. La analiza efectuată de ANRE în luna iunie 2016 pentru stabilirea/avizarea tarifelor aplicate de FUI în sem. II 2016, prețul mediu previzionat a fi plătit de clienții casnici pentru energia consumată a rezultat de cca. 404,5 lei/MWh (cu 30 % tarif reglementat şi 70 % tarif CPC), fără taxe (contribuție cogenerare, CV, acciza, TVA).  Scăzând din această valoare valorile zonale ale tarifului de distribuție la JT si componentei de extracție a tarifului de transport, rezultă o valoare care cuprinde prețul de achiziție al energiei, costul activității de furnizare (inclusiv profit și corecții de venit din perioade anterioare), costul serviciilor de sistem si costul participării la piețele centralizate. Pe baza principiilor de mai sus, analiștii pot realiza calculele și comparațiile dorite, asumându-și răspunderea pentru rezultatele publicate, având în vedere că ANRE nu își poate asuma răspunderea decât pentru datele și informațiile publicate pe site-ul propriu”.