Nu trece zi în care la frontiera de vest să nu fie descoperiți migranți. Șase cetăţeni străini au fost depistaţi de polițiștii de frontieră de la Naidăș.
Joi dimineață, în jurul orei 07.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Naidăş, judeţul Caraş-Severin, au observat pe direcția localităţii Milcoveni, şase bărbați care se deplasau pe jos, pe câmp, dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării. Polițiștii i-au oprit din drum. Au aflat că sunt din Irak, Iran, Siria şi Palestina, având vârste cuprinse între 20 şi 32 de ani. Bărbaţii au declarat că au încercat să treacă frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge într-un stat din vestul Europei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cele sase persoane urmând a fi preluate de lucrători din cadrul Centrului de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara.