Și ceilalți patru miniștri care apar în fotografie, alături de Orban, au fost amendați

Poliția Capitalei anunță că cinci membri ai Guvernului au fost amendați, după ce o fotografie distribuită online vineri seară îi surprinde, într-un birou de la Palatul Victoria, nepurtând măști de protecție sau fumând.

„Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a aplicat, astăzi, sancțiuni contravenționale pentru cinci membri ai Executivului. Astfel, doi membri ai Executivului au fost sancționați cu câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3000 de lei pentru fiecare persoană,pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spații în care acest lucru este interzis.

Alte două persoane au fost sancționate cu amendă în valoare de 2500 de lei pentru fiecare, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară. A cincea persoană a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru purtarea măștii de protecție în mod necorespunzător”, se arată în comunicatul de presă al Poliției Capitalei.

„Prim-ministrul Ludovic Orban a achitat astăzi, 30 mai a.c., prin intermediul platformei www.ghiseul.ro, două amenzi în valoare cumulată de 3000 de lei, la cuantumul maxim prevăzut de lege, pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

Premierul consideră că regulile trebuie respectate în aceeași măsură de către orice cetățean, indiferent de poziția pe care o ocupă, iar în cazul în care acestea sunt încălcate trebuie aplicate sancțiunile stabilite de lege, fără a face distincție", arată un comunicat al Guvernului.

În acel moment, în biroul premierului se aflau Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, care nu poartă măști, unii dintre aceștia fumând.

„Este o poză de ziua mea, după ora 15 că eram cu mai mulţi colegi de-ai mei, mi-au făcut o surpriză şi au venit să-mi ureze la mulţi ani. După ce au venit i-am servit, vedeţi că sunt farfurii pe masă. I-am servit cu o gustare, cu un pahar de bere, de whiskey. Faptul că nu purtam mască se datora în primul rând faptului că eram după ce mâncasem şi îi servisem pe colegi cum e firesc ", a declarat premierul Ludovic Orban.

.