Altă „captură” a SPP la intrarea în Parlament. A vrut un post de secretară, dar s-a ales cu dosar penal

Sursa: Dreamstime.com

O femeie care urma să susțină un interviu pentru obținerea unui post de secretară la Palatul Parlamentului a atras astăzi atenția ofițerilor SPP de la postul de control care au dat-o pe mâna polițiștilor.

O buclucașă țigară confecționată manual i-a stricat femeii planurile de angajare și, mai mult, a plasat-o în mijlocul unei anchete penale.

Țigara , văzută pe scanerul ofițerilor SPP

Când s-a prezentat la unul dintre punctele de acces din Palatul Parlamentului, femeii nu i-a trecut prin cap nici o clipă că, în minutele care vor urma, va deveni suspectă într-un dosar de deținere de stupefiante în vederea consumului propriu. Printre lucrurile aflate în geanta sa se afla și un pachet de țigări în care erau nu numai țigări obișnuite, ci și una cu capetele răsucite, confecționată artizanal. Cum toate indiciile i-au dus pe ofițerii SPP cu gândul la un posibil joint, aceștia au sunat au raportat evenimentul polițiștilor.

Anchetă în loc de interviu de angajare

În loc să ajungă în biroul celui care avea să-i evalueze cunoștințele și aptitudinile necesare obținerii unui post de secretară, femeia a ajuns în birourile investigatorilor pentru a da explicații cu privire la țigara confecționată artizanal.

”Primul lucru pe care a făcut când țigara confecționată manual a fost depistată în pachetul ei cu țigări normale a fost ca femeia să-și arate nedumerirea. La primele declarații a spus că nu știe ce este și că a primit-o de la cineva”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Dacă se va consta că acea țigară este un joint, femeia riscă închisoare de la șase luni la doi ani sau amendă penală.

Anunțul poliției

 ”La data de 17 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituție publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar fi avut asupra o țigară confecționată manual. Perosoana a fost condusă la sediul secției în vederea contunuării verificărilor, urmând ca țigara să fie expertizată”.