Alt scandal cu interlopi: „Rambo” din Bârlad, și cu dinții sparți, și la închisoare!

Un tânăr de 22 de ani, din Bârlad, a fost încarcerat zilele trecute la Penitenciarul Vaslui, unde are de executat o pedeapsă cu închisoare de trei ani și cinci luni, pentru tâlhărie.

Povestea lui Marian Răducanu, zis și ”Rambo”, este una desprinsă din filmele de comedie. Tânărul se credea spaima Bârladului, ba mai mult comitea infracțiuni, una după alta, victimele refuzând să coopereze cu Poliția sau să depună plângere. ”Rambo” intimida cu un pistol, pe toată lumea care îl supăra.

Asta i-a mers până anul trecut, când în data de 19 august a comis o tâlhărie pe stația CFR Bârlad, victimele fiind doi tineri, unul de 18 și altul de 22 ani. Și atunci a crezut că îi merge, ca de fiecare dată, numai că planurile i s-au frânt la modul brutal.

Polițiștii din Bârlad spun că ”Rambo” a acționat seara, la orele 22.00, când s-a dus spre doi tineri care așteptau un tren. A scos pistolul și le-a cerut telefoanele. Numai că, mai spun oamenii legii, cei doi tineri nu s-au pierdut cu firea. Unul s-a făcut că fuge, în timp ce al doilea, boxer de performanță, i-a tras niște pumni tâlharului, încât acesta și-a pierdut, pentru câteva momente, cunoștința. La scurt timp, ”Rambo” s-a trezit din vise și a fugit dar a fost prins rapid și predat organelor de poliție.

Procurorii din Vaslui l-au acuzat de tâlhărie iar un magistrat a dispus ca ”Rambo” să stea în spatele gratiilor pentru trei ani și cinci luni.