Moarte pe Annapurna. Povestea alpinistului erou Horia Colibănaşu, premiată la un celebru festival de documentare

În 2008 timişoreanul Horia Colibăşanu şi-a riscat viaţa în Himalaya, încercând să îşi salveze cel mai bun prieten, un alpinist spaniol. În 2012 a ajuns pe covorul roşu alături de Susan Sarandon, John Travolta, Ben Affleck sau Richard Gere la la Festivalul de Film de la San Sebastian, unde povestea lui, sub forma unui documentar a fost premiată de juriu.

Experienţa alpinistului timişorean Horia Colibăşanu i-a inspirat pe doi regizori spanioli Pablo Iraburu şi Miguelito. În 2008, Colibăşanu era să piară pe Annapurna, încercând să îl aducă înapoi în tabăra de bază pe spanionul Inaki Ochoa de Olza, colegul său din expediţie. Iraburu şi Molina recunosc că au fost atât de impresionaţi de drama petrecută acum patru ani în creierii munţilor, încât au realizat un film inspirat de această poveste.

"Pura Vida" reconstituie cele patru zile în care s-a desfăşurat operaţiunea de salvare a alpinistului spaniol, în care au fost implicate opt persoane din întreaga lume, care au răspuns la apelul de alarmă, riscându-şi viaţa pentru a salva o alta.

Annapurna este unul dintre cele mai periculoase vârfuri din lume. Aproape jumătate din cei care încearcă să-l cucerească mor pe drum. "Acest film este o poveste despre câteva persoane care primesc doar un apel. Nu au stat pe gânduri şi au spus <Da>. Pe partea sudică a muntelui Annapurna, la 7.400 m, un alpinist începe să se simtă rău. Partenerul său, Horia Colibăşanu, dă un semnal de alarmă şi aşa începe una dintre cele mai incredibile operaţiuni de salvare din Himalaya", spun producătorii filmului.

Producţia a primit premiul pentru cel mai bun film documentar la Festivalul de Film de la San Sebastian, care a avut loc în perioada 21-29 septembrie.

La acest festival Horia Colibăşanu şi alţi alpinişti care apar în documentar au participat în calitate de invitaţi speciali. Alături de ei, s-au aflat acolo pentru a-şi promova filmele în care apar Susan Sarandon şi Richard Gere, pentru filmul "Arbitrage", Nicholas Jarecki, Ben Affleck şi Alan Arkin în "Argo", al treilea film regizat de Ben Affleck, sau John Travolta şi Oliver Stone, pentru "Savages".

<iframe src="http://player.vimeo.com/video/44652374" width="500" height="281" frameborder="0" webkitAllowFullScreen mozallowfullscreen allowFullScreen></iframe> <p><a