Veste bună pentru elevi și părinți. De când vor crește alocațiile

Sursa foto: Arhiva EVZ

S-a stabilit! Mai mulți bani pentru alocații

Crește alocația pentru elevi. La scurt timp după Ședința Guvernului, ministrul Familiei, Natalia Intotero a făcut câteva precizări în privința indexării alocațiilor cu rata inflației. Indexare care ar urma să se producă de la 1 ianuarie 2024.

Crește alocația pentru elevi

Intotero a subliniat că posibila majorare a alocațiilor face parte din Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului. Prin urmare majorare alocațiilor va fi o prioritate pentru Guvernul României.

De menționat este faptul că legislația în vigoare prevede ca pe lângă pensii și alocațiile trebuie indexate cu rata inflației. În acest sens, ministrul Familiei a explicat că:

„Asumându-ne această Strategie, cred că va fi o prioritate pentru Guvernul României ca toate ţintele asumate să fie şi realizate”, a spus ministrul Familiei. Cât despre o posibilă suspendarea a majorării respective, Intotero a explicat că pentru orice țară copii ar trebuie să fie o prioritate. România nu face excepție.

„Copiii trebuie să fie o prioritate pentru orice ţară, inclusiv pentru România. Demersurile care s-au făcut în ultimul timp a demonstrat, prin tot ceea ce înseamnă proiecte, care s-au realizat sau se vor realiza, atât cu finanţare de la bugetul de stat cât şi din fonduri europene, că va fi o prioritate fiecare copil al ţării noastre şi în egală măsură şi aceste alocaţii”, a declarat Natalia Intotero.

Natalia Intotero; Sursă foto: Razvan Valcaneantu EEC

Tinerii instituționalizați vor primi 2.800 de lei din partea statului

Ministrul Familiei a mai precizat că ieri, 04 octombrie, că tinerii instituționalizați vor primi din partea statului 2.800 de lei. Beneficiul financiar se acordă chiar dacă elevul nu urmează cursurile unei unități de învățământ la zi.

”Sunt acceptate şi formele de învăţământ de frecvenţă redusă sau la distanţă, pentru cei care au peste 18 ani şi care optează să îşi continue studiile până la vârsta de 26 de ani”, potrivit stiripesurse.ro.

În altă ordine de idei, pe fondul consumului de droguri în rândul elevilor și a adolescenților, ministrul Familiei,  Natalia Intotero a inițiat alături de cântărețul Connect-R o campanie de conștientizare în școlile din România privind consumul de stupefiante.