Rezidentă la Costineşti pe perioada întregului sezon estival, prezentatoarea "Tonomatului DP2", Alina Sorescu, are o vară plină.
De distracţii, spune ea, nu are timp. „Prefer să mă ocup de mine, de emisiune şi mă implic şi în partea redacţională“.
Cu un stil de viaţă agitat, prezentatoarea spune că nu i-ar plăcea să stea „numai cu burta la soare“ şi nici nu are timp de aşa ceva. După emisiune, vedeta TVR se retrage la hotelul unde este cazată, pentru „un pui de somn, iar după-amiază mai am treabă cu echipa sau plec în Mamaia“, povesteşte ea. „Deocamdată n-a fost să fie“ Ziua începe pentru Alina la şase şi jumătate dimineaţa, cu pregătirile pentru emisiune. Una „spontană“, care îi ocupă practic o jumătate de zi. Ea admite că spiritul studenţesc din Costineşti s-a pierdut, dar îi plac în schimb agitaţia din staţiune, „atmosfera vie, animaţia, faptul că sunt mulţi tineri, plin de viaţă“. La plajă stă una-două ore într-o săptămână. Cât despre ieşiri în cluburi, merge destul de rar pentru că a doua zi este nevoită să se trezească foarte devreme. În weekenduri, când nu are emisiune, Alina face naveta în Bucureşti sau merge în diferite oraşe din ţară unde are concerte.
„«Tonomatul» mi-a dat puţin planurile peste cap. După terminarea facultăţii îmi propusesem să lansez albumul, dar îl voi lansa la toamnă“, spune ea. Preocupată de carte, vedeta TVR plănuieşte din toamnă să urmeze un master în comunicare, mass-media şi societate. „Se leagă de ceea ce fac eu în domeniul televiziunii şi domeniul artistic“, este ea de părere. Cu un program încărcat, Alina recunoaşte că nu are un iubit şi nici timp de o relaţie: „Deocamdată n-a fost să fie“. PONTURI DE VARĂ Cocktail care îi poartă numele > Nu este o împătimită a sporturilor extreme, dar s-a plimbat cu elicopterul, ATV-ul sau jet ski-ul > De ziua ei a primit un cocktail nonalcoolic care îi poartă numele şi care poate fi găsit la restaurantul „Vraja Mării“ din Costineşti. > Alina are în această perioadă mare grijă de părul ei. „Încerc să-l hidratez, pentru că stând foarte mult în soare se usucă. Nu am însă un cult din asta.“ > Dacă ar fi să aleagă un loc de vacanţă doar pentru ea, ar fi unul unde este linişte. „N-am avut o vacanţă în adevăratul sens al cuvântului de mult.“ > Îşi doreşte să-i aducă pe DJ Project în emisiune pentru că sunt „pe val“.