Topul baronilor cu cele mai multe case

Câte case ai? O întrebare la care mulţi răspund simplu: niciuna. Sau una. Şi se consideră fericiţi. Sunt unii însă care au două, trei sau chiar mai multe. Printre ei se regăsesc şi cei 41 de preşedinţi de consilii judeţene.

Econtext a luat la purificat declaraţiile de avere ale preşedinţilor de consilii judeţene şi a aflat că, în total, cei 41 de preşedinţi au nu mai puţin de 89 de imobile: 38 de apartamente, 42 de case de locuit, 5 case de vacanţă şi 4 spaţii comerciale. În total 16.778,97 de metri pătraţi. Clujul, pe primul loc

Cel mai bogat în case dintre preşedinţii de consilii judeţene se află şeful CJ Cluj, Alin Tişe (PDL), care are şase apartamente şi o casă, suprafaţa acestora însumând 580,94 de metri pătraţi. Pe locul doi se află preşedintele CJ Brăila, Gheorghe  Bunea Stancu (PSD)  care deţine 5 imobile : un apartament, trei case, un spaţiu comercial, suprafaţa totală fiind de 1451,93 metri pătraţi. Următorul în top este Liviu Mihai Rusu(PDL), preşedintele CJ Bistriţa Năsăud care are patru imobile: două apartamente şi două case. Tot atâtea are şi Mircea Man (PDL), care este preşedintele CJ Maramureş. Pe locul cinci se clasează Paul Stănescu (PSD), preşedintele consiliului judeţean Olt, care un apartament, o casă şi două spaţii comerciale. Acesta este urmat de preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma (PSD) care a agonisit trei apartamente şi o casă de vacanţă. Nici baronul de Vrancea, Marian Oprişan (PSD) nu este mai prejos, acesta deţinând două apartamente în municipiul Focşani şi două concesiuni de extindere a celor două apartamente. Pe locul opt se află Aurelian Popescu (PDL), preşedintele CJ Dâmboviţa care are un apartament, o casă şi o locuinţă de vacanţă. Preşedintele CJ Ilfov, Cristache Rădulescu (PDL) are şi el trei apartamente, iar George Filipescu, (PNL), şeful CJ Călăraşi are un apartament şi două case.     Dragnea are imobilele cu cea mai mare suprafaţă Din punct de vedere al suprafeţei imobilelelor deţinute, pe primul loc se află preşedintele CJ Teleorman, Liviu Dragnea, care deţine un apartament, o casă şi un spaţiu comercial, suprafaţa acestora fiind de 1607,66 metri pătraţi.

Un top realizat pe partide arată că PSD, care are cei mai mulţi preşedinţi de Cj-uri, conduce detaşat, atât la case, cât şi la suprafaţa acestora.  Astfel, cei 17 preşedinti din partea PSD au 38 de case, suprafaţa totală a acestora fiind de 8167,75 metri pătraţi.

La rândul lor, cei 14 şefi democrat-liberali deţin 36 de case, care măsoară 5477,25 de metri pătraţi.