Alin Petrache: COSR nu este deloc de acord cu scoaterea de la finanţarea MTS a federaţiilor neolimpice"

Elisabeta Lipă urmăreşte ca o mare parte din federaţiile sportive să nu mai fie finanţate de Ministerul Tineretului şi Sportului. Astfel, la initiativa Ministrului Sportului, zeci de secţii sportive urmează a fii desfiinţate.

Proiectul de act normativ privind modificarea și completarea legii educației fizice și sportului nr. 69/2000,  trimis se pare deja la Guvern,  vizează modificări majore în sportul românesc. Controversata iniţiativă a Ministerul Tineretului și Sportului privind modificarea Legii  Sportului  în sensul excluderii de la finanţarea publică a mai multor federaţii sportive naţionale pe criterii de apartenenţă sportivă, a stârnit deja reacții puternice din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Sportului Şcolar si Universitar, precum şi a numeroase alte personalităţi din lumea sportului. Legea Sportului din anul 2000 a suferit până acum numeroase modificări dar specialiştii spun că întotdeauna acestea au fost făcute cu bună credinţă, în sensul îmbunătăţirii acesteia, venind în întâmpinarea realităţlor, cerinţelor şi nevoilor sistemului sportiv naţional. Se pare insa ca prin aceste modificari legislative propuse de Elisabeta Lipă, birocraţia va creşte exponential iar numeroase federatii neolimpice dar si unele federatii olimpice, nu vor mai putea accesa fonduri de la MTS pentru proiectele si programele sportive, activitatea sportivilor si antrenorilor acestora urmand a fi astfel blocata.

 

Alin Petrache, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român: "Comitetul Olimpic şi Sportiv Român nu este de acord absolut deloc cu scoaterea de la finanţare a federaţiilor neolimpice. Noi nu am făcut niciodată nicio propunere în acest sens. Conform principiilor chiar ale Olimpismului, practicarea sportului este un drept fundamental al omului iar eu cred că educaţia fizică şi sportul, indiferent de formă lui de recunoaştere sau organizare, constituie o activitate de interes naţional care trebuie să fie sprijinită şi finanţată de stat. Nu ar trebui schimbată rapid o lege fără a se discuta cu societatea civilă, fără a se ţine cont de propunerile preşedinţilor de federaţii, fără a se ţine cont de oamenii implicaţi în sportul de masă şi sportul de performanţă. O astfel de lege ar trebui că în primul rând să se discute şi să fie agreată în prealabil cu COSR şi cu toate Federaţiile naţionale în egală măsură”.  (sursă: realitatea.net)   Constantin Căliman, preşedintele Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar: „Prin acest proiect nu numai că vor fi scoase zeci de federaţii de la finanţarea publică centrală, ceea ce este total greşit, dar acestea vor fi şi împărţite în două tabere, creând ura şi dezbinare în sportul românesc. Cu toate că la art.5 din Legea propusă se spune clar că respectă drepturile de egalitate de şanse şi dreptul la exprimare, în alte articole vine şi împarte federaţiile în unele roz şi altele ...mai puţin roz. Eu sper din tot sufletul că această propunere să nu treacă. Ştiu că este pusă în dezbatere şi sper că membrii guvernului să-şi dea seama că nu e deloc oportună în formă asta. Nu trebuie să stricăm ceva ce încă mai funcţionează. Avem şi aşa foarte puţini elevi care practică sportul”.   Sorin Matei, campion atletism: „Eu personal am făcut performanţă într-un sport olimpic, am condus că preşedinte una dintre cele mai putenice federaţii olimpice (n.r. – FR Atletism), dar cu toate astea nu sunt de acord deloc cu asemenea modificări. Corect ar fi să se găsească resurse pentru toate federaţiile sportive recunoscute de MTS. Altfel, vom asista la desfiinţarea a foarte multe federaţii pentru că este clar că nu au din ce să supravieţuiască. Sporturile olimpice trebuie puse la locul lor, acolo unde merită, să fie finanţate la fel de generos că şi până acum, dar fără că celelalte sporturi să fie eliminate ci din contra. Toate federaţiile trebuie susţinute şi dezvoltate că şi până acum. E că la orice oferta de piaţă: cu cât ai mai multe şi mai variate produse pe tarabă cu atât vânzările cresc. E vorba să ai de unde alege...Aşa e şi în sport. Trebuie să le oferim copiilor noştri o paleta cât mai largă de sporturi pentru a avea posibilitatea să aleagă şi să practice sportul pe care şi-l doresc!”   Adrian Ilie, directorul Şcolii Naţionale de Antrenori:  „Ar fi o mare greşeală că acest proiect să fie adoptat în formă asta, N-ar fi un lucru pozitiv pentru sportul din România. Personal cred că trebuie create condiţii corecte pentru toate federaţiile recunoscute până în prezent. Contează foarte mult şi cum va fi abordat acest proiect deoarece în mod normal el trebuie să treacă prin parlament pentru că dacă ar lua altă formă, de Ordonanţă de Urgenţă spre exemplu, atunci nu ar fi în regulă, nu ar fi corect. Trebuie văzut şi cine a iniţiat şi şi-a asumat acest proiect de lege. Nu ştiu dacă a fost asumat dar ar fi interesant de văzut. În privinţa federaţiilor neolimpice, de ce să le discriminezi în felul asta, de ce să nu le finanţezi ? Zeci de mii de copii practică aceste sporturi şi mulţi dintre ei ne reprezintă ţară cu mândrie şi demnitate peste hotare. Şi pentru sportivii neolimpici se intonează imnul României la fel că şi pentru sportivii olimpici. Normal ar fi că pe baza experienţei căpătate în ultimii ani, să se stabilească criterii mai ferme şi mai clare pentru înfiinţarea şi recunoaşterea de noi federaţii, dar cele înfiinţate până în prezent trebuie finanţate în continuare, fără discriminare”.   Florentin Marinescu, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale: „Noi am ajuns să discutăm numai de performanţă. Ori discuţia ar trebui să înceapă de la sportul pentru toţi. Copii trebuie să facă sport, adulţii trebuie să facă sport, absolut oricine trebuie să-şi găsească undeva un loc unde să poată să practice sportul pe care şi-l doreşte. Acesta este conceptul de la care trebuie să plecăm. Putem să luăm exemplul altor ţări unde nu se pune problema medaliei în principal ci a practicării sportului care să genereze medalii, pentru că medalia vine că o urmare firească a practicării sportului de un număr cât mai mare de copii. Iar performanţă nu mai trebuie obţinută luând copiii, băgându-i apoi într-o seră unde să îi închizi şi să-i forţezi cât poţi, să-i rupi în bătaie că să-ţi aducă medalii. Noi trebuie să înţelegem că nu se mai poate aşa şi nu asta este drumul de urmat. Noi trebuie să creem condiţii şi să încurajăm  sportul de masă intens şi de acolo vor răsări şi vârfurile.”   Victor Mihăilescu, preşedintele Clubului Sportiv Universitar Ştiinţă Bucureşti „Eu am citit foarte bine acest proiect şi încă nu-mi revin. Încă încerc să mă conving dacă acest proiect este făcut de nişte oameni care au legătură cu sportul şi modul sau de organizare. Cunoaştem foarte bine cutumă MTS-ului de a concentra cea mai mare parte din finanţare pe câteva federaţii dar exact la fel se făcea şi până acum. Asta nu înseamnă însă că celelalte federaţii trebuie eliminate de la finanţarea MTS pentru că şi ele au rolul lor activ şi foarte benefic în societate. Nu mi se pare fairplay să se distrugă nişte federaţii, iar această modificare nu va aduce ceva constructiv pentru noi, pentru România”.