Veniturile medii lunare ale românilor au fost de 884 de lei de persoană în ultimul trimestru din 2011, în timp ce veniturile pe gospodărie au fost de 2.542 de lei, potrivit Institutului Național de Statistică.
Dintre acestea, mai puțin de 80% au fost venituri bănești, restul fiind venituri în natură, în cea mai mare parte din exploatarea agricolă pentru uz propriu.
Cea mai mare parte a veniturilor populației a provenit din salarii, 48,4% din veniturile totale. Alte surse de venit au fost prestațiile sociale (22,5%) și veniturile în natură (20,3%), restul categoriilor având ponderi neînsemnate.
La fel ca și până acum, veniturile persoanelor din mediul urban au fost mai mari decât cele din mediul rural, mai exact cu 16,5%. De asemenea, structura acestora a fost diferită. În mediul urban, ponderea veniturilor din salarii a fost mult mai mare, de 62,9%, iar veniturile din natură au fost de doar 8,5%.
Cheltuielile, 91% din venituri
În mediul rural, autoconsumul a totalizat 37,4% din veniturile totale, iar veniturile salariale doar 26%. Prestațiile sociale sunt singurele constante indiferent de mediul social, situându-se în jurul mediei naționale de 22,5%.
Cheltuielile totale medii ale populației au fost de 90,9% din venituri în aceeași perioadă. Cele mai importante au fost cele pentru achiziția de produse alimentare, nealimentare și servicii, precum și taxele și impozitele plătite către stat.
Alimentele și băuturile nealcoolice au reprezentat, în medie, 40,9% din consumul gospodăriilor, în timp ce cheltuielile cu întreținerea și utilitățile locuinței au fost de 20,3% din cheltuielile totale.