Bolnavi puşi la grămadă indiferent dacă suferă de boli infecţioase sau nu, alimente deterioarate şi prost depozitate, spaţii improprii de locuit sunt principalele neregului depistate de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în timpul unui control în perioada 9-17 mai la 96 de unităţi particulare de servicii sociale din toată ţara.
Un spaţiu mult prea mic dedicat fiecărui vârstnic faţă de normele în vigoare, lipsa delimitării spaţiilor pentru persoanele cu boli contagioase, precum şi neefectuarea dezinsecţiilor din centrele pentru îngrijirea bătrânilor sunt doar câteva dintre abaterile constatate de reprezentanţii protecţiei consumatorilor în cadrul azilelor private de bătrâni din România. „Cele mai frecvente probleme sunt alimentele expirate şi întreţinerea spaţiilor de locuit. Deşi, din punct de vedere statistic, procentul neregulilor este mai mic faţă de controalele precedente, nu putem accepta abateri ce pun în pericol sănătatea vârstnicilor, cu atât mai mult cu cât majoritatea problemelor pot fi rezolvate relativ simplu de administratorii acestor centre", a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC. Azile fără acreditare în Timiș, Argeș, Ilfov În plus, mai multe centre nu au putut prezenta certificatul de acreditare emis de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (în judeţele Timiş, Satu Mare, Argeş, Mureş, Dâmboviţa, Ilfov, Bucureşti).
Amenzi şi produse retrase de la consum
Pentru neregulile constatate în cele 96 de cămine/centre/azile au fost aplicate 118 sancţiuni contravenţionale: 75 de avertismente şi 43 de amenzi însumând 233.000. Au fost retrase de la consum circa 210 kg de produse alimentare în valoare de 855 lei. Au fost oprite temporar de la utilizare 140 kg produse alimentare în valoare de peste 1.312 lei.