Antena 3 își spulberă concurența și devine partenerul oficial al CNN, cea mai mare televiziune de știri din lume.
Anunțul anului vine chiar de la celebrul prezentator Mihai Gâdea, care a dezvăluit în direct alianța ce urmează să se creeze întru trusturile de media, scrie Antena3.
„Antena 3, singurul post afiliat CNN din ţara noastră , a parafat documentele prin care trece într-o etapă superioară a parteneriatului cu cea mai mare reţea mondială de informaţii.
Noul acord dintre cele două companii media înseamnă accesul Antena 3 la conţinutul oferit prin CNN Newsroom”, a spus Gâdea.
De asemenea, în virtutea acestuia, CNN va produce conţinut original pentru Antena 3. Începand cu finalul acestui an, un program jurnalistic intitulat « CNN hour » va putea fi urmărit zilnic în grila televiziunii de ştiri din România, iar o secţiune specială a site-ului antena3.ro va găzdui informaţii şi analize originale.
Noul parteneriat dintre cele două televiziuni de ştiri a fost semnat de Konstantinos Oikonomou, Vicepreşedinte Parteneriate Strategice, din partea CNN şi de Mihai Gîdea, C.E.O. Antena 3.
„Este pentru prima dată când se întâmplă așa ceva în România, este o premieră absolută în televiziune și vrem ca dvs. să aflați care au fost demersurile noastre și cât de câștigați veți fi - pentru că tot acest efort uriaș este pentru ca dvs. câștigați.
Și veți fi câștigați într-o manieră absolută!”, a mai spus MIhai Gâdea.