Doctorul Alexandru Rafila vine cu o nouă previziune sumbră despre evoluția pandemiei de Coronavirus în România.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, se așteaptă ca în România să ajungem la peste o mie de cazuri noi de coronavirus în fiecare zi.
„Ați observat o accelerare a numărului de cazuri noi care sunt identificate în România.
Probabil că acest trend va continua și vom avea un vârf (…) spre sfârșitul lunii aprilie, deci cred că vom avea o lună foarte grea”, a declarat acesta.
Alexandru Rafila spune că numărul de cazuri noi este asociat cu numărul de teste efectuate, care în curând va ajunge la 2.000 pe zi.
„Trebuie să respectăm măsurile luate de autorități”, a mai spus Rafila.