Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a luat în calcul să cadideze la alegerile europarlamentare. Acesta a anunțat și că va face mai multe schimbări în domeniul sănătății.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a oferit noi detalii despre problema vaccinurilor, mai ales că Pfizer a chemat România în judecată, alături de Polonia și Ungaria. Acesta a lăsat de înțeles și că ar putea candida la alegerile europarlamentare.
Alexandru Rafila, despre scandalul vaccinurilor
„Sunt trei țări, Polonia, Ungaria și România, noi suntem dați în judecate. Germania este și co producător al Biontec Pfizer, lucrurile sunt puțin diferite, Germania e țară producătoare.
Dacă au luat vaccin, au luat tot de la ei. Aceste considerente de natură comercială afectează foarte mult credibilitatea vaccinului. Eu am zis că e un risc pentru sănătatea publicului, prin faptul că lumea va percepe această forțare din partea industriei într-un mod nefavorabil. S-a încercat și o conciliere, am avut, dar nu au fost doar cu Pfizer, și cu Comisia Europeană, am avut săptămânal, la unele am participat și eu. Ei ne-au solicitat un lucru pe care nu am vrut să îl acceptăm, ne obliga să cumpărăm o cantitate de vaccinuri din cele 28 de milioane rămase, apoi 50% din cele pe care nu le-am luat”, a spus Rafila.
Rafila speră să existe o propunere de conciliere și să se rezolve situația. El a mai spus că în România s-au cumpărat trei milioane de doze pentru a lua vaccinul în formula pediatrică.
„Nu, s-a discutat la un moment dat dar toată discuția s-a rezumat și nu pot intra în detalii, s-a rezumat la modul de soluționare strict a contractului legat de vaccinuri. Vom vedea ce se întâmplă în zona acestui proces comercial. Sper să existe această propunere de conciliere, pentru că și cei de la Pfizer cred că vor să îi facă pe oameni să aibă încredere de aceste vaccinuri. Aceste vaccinuri nici nu cred că sunt încă produse, angajamentul României a fost în luna mai a anului 2021 și se referea pentru 2022 și 2023, noi le-am spus că nu putem lua cantitatea asta. Am cumpărat 3 milioane de doză, ca să putem lua vaccinul în formulă pediatrică”, a continuat ministrul Sănătății.
Nu crede că va fi o grevă în domeniul sănătății
Ministrul a mai spus că nu va exista nicio grevă în domeniul sănătății și că încearcă să rezolve toate cererile salariale, așa cum a promis.
„Nu vreau să merg pe acest scenariu, nu cred că se va întâmpla în sănătate. Scopul nu e să facem grevă, ci să rezolvăm cererile salariale. Noi ne-am întâlnit de multe ori cu sindicaliștii, de la sindicatul Ambulanța, o vom face și în această săptămână. Discuțiile, cred eu, al asumării că asta trebuie să înțelegem, este că se va găsi o soluție. Prima urmărește achitarea oamenilor cu salarii mici din spitale, biochimiști, etc, trebuie înlăturate aceste lucruri. Există o anvelopă salarială. Eu cred că vor avea o reevaluare a situației după discuțiile cu prim ministrul. Dvs știți cum e cu lupta sindicală, trebuie să menții tensiunea. Noi îi vom primi joi, în fiecare zi am avut discuții tehnice, legate de numărul oamenilor”, a mai spus Rafila.
Alexandru Rafila, la alegerile europarlamentare
Ministrul Sănătății a recunoscut că a luat în caldul să candideze la alegerile europarlamentare. El a mai spus că abordarea lui a fost mereu echilibrată și corectă și că a știut să negocieze.
„Nu am niciun motiv să zic nu, eu personal am o expunere mare la nivel internațional, apropo de cariera mea…Nu cred că e vreo inabilitate de a reprezenta România într-o zonă ca asta. Eu am condus echipa de negocieri, vorbind de internațional, pe sănătate publică în 2001-2002. Am reușit să negociem atunci, nu se referă la asistență medicale, ci de sănătate a comunităților.
Abordarea mea a fost mereu echilibrată și corectă. Când generezi o informație care duce la senzația de obligativitate, impunere, rezultatul e contrar. Trebuie să convingi omul, să îl informezi ca el să ia o decizie. Erau niște sentințe pe care le auzeai mereu, acte normative, ”nu ai voie să mergi de la 22.00 la 06.00” afară. Au fost inabilități, sper să nu se întâmple, sau dacă vreodată peste 5 ani sau 10 ani avem o situație de genul ăsta, să avem oameni înțelepți”, a spus Rafila la RTV.