Alexandru Cumpănaşu, unchiul Alexandrei, minora de 15 ani, care a fost răpită la Caracal, a afirmat, miercuri seară, că, deşi, a depus de două săptămâni la DIICOT o solicitare de audiere a unor persoane, nu a primit niciun răspuns.
„Mor cu ei de gât. Simt din ce în ce mai mult o opreliște în aflarea adevărului. Orice aș face, oricâte probe aș aduce, orice demers aș face, ajung la concluzia, cu tot respectul pentru oamenii care și-au pus încrederea în mine, că devin inutil. Există în acest moment o dorință, nu știu a cui, ca în cazul acesta să avem un deces cât mai curând, să avem un caz închis cât mai curând și să nu mai umblăm după clanurile mafiote din județe. Chiar dacă alerg de la o instituție la alta în fiecare zi, nu am alt sentiment decât acesta, că cei care ar trebui să facă dreptate sunt cei care luptă împotriva dreptății”.
„Sunt persoane care ar trebui să fie audiate și nu sunt audiate, deși eu am depus solicitare în acest sens de mai bine de două săptămâni. N-au fost audiate de DIICOT. Cu ăia o să mor de gât. Cred că unii magistrați care se mai ocupă de cazul acesta au mai scris la niște legi de curând cu cei care ar trebui să fie chemați la audieri. Nu vreau să intru în detalii că n-ar fi corect față de anchetă. Dar dacă procurorii consideră că nu trebuie audiați, voi muri eu cu ei de gât”, potrivit antena3.ro