Unul dinre cei mai apropiați prieteni ai Deliei și ai lui Cătălin Botezatu, Alex Faur, a murit joi. Acesta și-a dat ultima suflare pe patul unui spital din București, ca urmare a unei boli grave pe care o descoperise în urmă cu doar o săptămână.
Lumea vedetelor din România a suferit o nouă pierdere. Este vorba despre Alex Faur (40 ani), unul dintre cei mai excentrici tineri milionari din Capitală. Acesta a murit, joi, 2 mai 2019, la ora 11:00, la un spital din București. Vestea tristă vine la doar câteva zile după ce vedetele autohtone s-au mobilizat ca să îl salveze pe „fratele” lui Elie Saab Jr., care suferea de o boală gravă, de care aflase în urmă cu aproximativ o săptămână, scrie Cancan.
Alex Faur era unul dintre cei mai cunoscuți băieți de oraș din România, dar și bunul prieten al multor vedete din showbiz-ul românesc. În vârstă de 40 ani, bărbatul fusese internat în stare critică în unul dintre spitalele din Capitală, suferind grave complicații ce i-au înrăutățit starea de sănătate. Alex ar fi contractat salmonella după ce a mâncat un tartar de somon.
Printre prietenii acestuia se numără Ana Morodan, Anastasia Soare, Delia, Cătălin Botezatu, dar și multe alte vedete.
În urmă cu câteva zile, Alex Faur a anunțat că se confruntă cu probleme de sănătate, iar vedetele autohtone au sărit imediat în ajutorul acestuia. Delia a publicat un mesaj în care îi roagă pe toți cei binevoitori să meargă la Centrul de Transfuzie Sanguină din București pentru a dona sânge. Aceeleași rânduri au fost distribuite de mai multe vedete ulterior, printre care și designerul Cătălin Botezatu.
Alex Faur a aflat despre boala sa în urmă cu aproximativ o săptămână. Acesta a fost internat în stare critică într-unul dintre spitalele din Capitală. Pe fondul unor infecții ce nu au fost tratate la timp, bărbatul a suferit grave complicații ce i-au înrăutățit starea de sănătate, ulterior ajungând pe patul de spital într-o stare critică.