Revista presei.
Libertatea Aleşii dorm de 7.000 euro pe lună
Fiecare senator şi deputat “înghite” lunar circa 7.000 de euro, banii fiind alocaţi pentru diurnă (ca nu cumva să moară de foame când vin pe la Casa Poporului), pentru deplasările în teritoriu, dar şi pentru activitatea din circumscripţii, adică din birourile pe care aleşii nu prea le onorează cu prezenţa. Banii se duc şi pe indemnizaţii, cazarea lor în Capitală, deplasări externe, telefoane mobile, sume forfetare.
La un calcul sumar, cei aproximativ 500 de senatori şi deputaţi, dintre care mulţi au fost surprinşi de presă dormind fără nici o jenă la serviciu, “sparg” 3.500.000 de euro pe lună cu plata indemnizaţiei, diurnei, cazării, deplasărilor, adică 42 milioane de euro pe un an întreg. Un studiu realizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) scoate la iveală faptul că cei 7.000 de euro pe cap de parlamentar sunt cheltuiţi haotic, neexistând control şi destinaţii clare ale parcursului acestora. Ziua
Alegerile în pană de calculator
Grupului ASESOFT a anuntat ieri ca renunta la proiectul cu Autoritatea Electorala Permanenta (AEP), in vederea implementarii Sistemului Informatic de centralizare a datelor pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, iar reprezentantii Autoritatii se declara surprinsi, precizand ca nu au fost instiintati de decizie.
Consiliul de Administratie al grupului ASESOFT a decis sa renunte la implementarea proiectului si sa notifice in acest sens organizatiile implicate, ca urmare a analizei cu privire la consecintele de imagine ce pot decurge in planul perceptiei publice fata de implementarea proiectului de la AEP, prin asocierea cu o implicare in lumea politica, noteaza Mediafax, citand un comunicat al institutiei.
Gazeta Sporturilor Rapidiştii îl acuză pe preşedintele FRF că face jocurile Stelei
Rapidiştii îl acuză pe preşedintele FRF că face jocurile Stelei. "Fotbaliştii să plece din Giuleşti, că-şi bat joc de ei!", spusese Sandu
Giuleştiul crede că Mircea Sandu vrea să tensioneze şi mai tare atmosfera înaintea derby-ului! "Îi sfătuiesc pe jucătorii Rapidului să depună memorii cînd se fac 61 de zile de cînd n-au mai fost plătiţi, ca să devină liberi de contracte! Nu se poate aşa, clubul îşi bate joc de ei!" e declaraţia care i-a enervat pe alb-vişinii. "E inadmisibil ca un preşedinte de Federaţie să facă asemenea aprecieri! Ar trebui să apere cluburile, să arate înţelegere" a fost prima reacţie a oficialilor din Grant. Adevărul
Amenzile scot Regia din mizerie
Studenţii cazaţi în complexul Regie plătesc cel puţin 50 de lei dacă sunt surprinşi aruncând gunoiul pe fereastră. Deşi în ultima vreme studenţii fac mai puţină mizerie în cămine, va mai trece mult timp până vor atinge nivelul de civilizaţie al colegilor din Vest.
Se spune că nu eşti student dacă nu stai în cămin şi că vieţuirea laolaltă în camerele de 2/2 te maturizează. Viaţa de cămin trezeşte mai târziu nostalgii, mulţi asociind-o unei perioade lipsite de griji. Pentru unii însă, căminul a fost una dintre cele mai neplăcute experienţe. Mizeria, gălăgia, lipsa de respect faţă de vecinii din complexul studenţesc Regie au lăsat un gust amar multora dintre sudenţii care au trecut pe acolo. „Toţi anii studenţiei mi i-am petrecut în camerele infecte din Regie. Cancan
Bogdan Olteanu, "lucrat" electoral cu homosexuali
Un incident mai mult decat straniu, dar cu bataie lunga, s-a produs marti seara la sediul de campanie al liberalului Bogdan Olteanu, care s-a trezit confruntat cu o provocare neobisnuita, lansata de trei barbati necunoscuti.
In urma cu mai multe zile, in anumite zone ale sectorului 1, dar si in presa, a fost lansat zvonul ca Olteanu ar avea, printre consilierii de campanie, o echipa de homosexuali, lucru nederanjant, in principiu, dar ireal. Problema a aparut, insa, marti seara, cand in fata sediului de campanie al liberalului, adica Teatrul Masca din Pajura, au aparut doua masini din care au descins trei barbati costumati in femei, cu alura de homosexuali travestiti.
Gândul Parlamentarii sunt frustraţi: serviciile i-au informat că, oficial, nu-i ascultă nimeni
După ce s-au simţit „ascultaţi”, parlamentarii au mers pe firul fenomenului şi, după o anchetă de mai bine de un an, n-au primit de la servicii decât răspunsuri „nesatisfăcătoare”: „Noi nu deţinem aparatură de interceptare...”
În România, nicio direcţie de informaţii sau serviciu secret, cu excepţia SRI, nu ascultă telefoanele. La această concluzie au ajuns parlamentarii din comisia de anchetă a interceptărilor comunicaţiilor, în ciuda suspiciunii demnitarilor că le sunt monitorizate convorbirile. După un an şi jumătate de investigaţii, în care au audiat de la procurori la şefi de servicii de informaţii, aleşii susţin, într-un raport final, care va fi supus votului, cel mai probabil, viitorului Legislativ, că SRI, autoritatea naţională în domeniul interceptării, este singura ce are în dotare aparatură specifică.
România Liberă
De ce nu se ieftinesc gazele? Plinul de benzina s-a ieftinit cu 40 de lei din iulie, urmarind evolutia pretului petrolului. Gazele naturale raman scumpe si se vor ieftini cu o intarziere de 6-9 luni.
Coborarea cotatiilor petrolului pe pietele internationale a dus si la noi la scaderea preturilor carburantilor la pompa. Daca un plin din cel mai popular sortiment de benzina costa in iulie 206 lei, astazi umplerea unui rezervor de 50 de litri costa doar 165 lei. Nu acelasi lucru se poate spune despre factura pentru gazele naturale, care in prag de iarna nu da nici un semn de scadere. De-abia incepand din primavara anului viitor, cel mai probabil din vara, ne-am putea astepta la o scadere a tarifului la gaze naturale spune Gabriel Sarbu, director preturi si tarife gaze naturale la Autoritatea Nationala pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE). Jurnalul Naţional
Giganţii media, televiziuni de referinţă şi ziare etalon, toate au fost afectate de criză, atât în SUA, cât şi în lume, şi ori au ajuns pe pierderi, ori dau oameni afară, ori strâng cureaua. Criza a dus la anularea petrecerilor de Sărbători, iar managerii sunt înştiinţaţi să zboare la clasa economică, să se cazeze la hoteluri ieftine şi să facă economisiri la consultanţă.
CBS a postat în trimestrul trei o pierdere de 12,46 miliarde de dolari, după ce a fost obligată să rescrie în minus valoarea unor active cu 14,12 miliarde de dolari. Pierderea anunţată înseamnă un declin cu 18,58 dolari pe acţiune, comparativ cu o creştere de 48 de cenţi, anunţată în urmă cu un an, adică 343,3 milioane dolari. Imensa scădere a valorii contabile a activelor a sosit în urma crizei imobiliare şi a reducerii reclamelor, care au scăzut valoarea staţiilor radio şi de televiziune ale grupului media. Reducerea cheltuielilor cu reclamele din partea giganţilor auto americani, General Motors, Ford şi Chrysler, ca urmare a vânzărilor slabe de autoturisme, a dus la tăierea cheltuielilor. CBS a anunţat cheltuieli sub 500 de milioane de dolari, faţă de proiecţia de 550 milioane de dolari.