Atenționare de furtună și vijelii în mai multe teritorii din România. Vizat este inclusiv municipiul București.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, un COD GALBEN de furtună și vijelii în mai multe teritorii din țară. Vântul se va intensifica, iar rafalele vor depăși 60 de km/h. Se vor semnala și descărcări electrice, iar, local, cantitățile de apă vor depăși 10 l/mp.
COD GALBEN de furtună în București
În județul Ilfov, fenomenele amintite se vor manifesta în: Jilava, Măgurele, Vidra, 1 Decembrie, Berceni, Dărăști-Ilfov, Copăceni. Și municipiul București se va confrunta cu vijelii și furtună.
Și județul Giurgiu se află sub avertizare de cod galben de furtună. Fenomenele meteo se vor semnala în: Giurgiu, Comana, Mihăilești, Adunații-Copăceni, Călugăreni, Vărăști, Băneasa, Frătești, Izvoarele, Hotarele, Prundu, Oinacu, Colibași, Singureni, Răsuceni, Valea Dragului, Vedea, Stănești, Daia, Putineiu, Greaca, Găujani, Malu, Toporu, Gostinari, Slobozia, Mihai Bravu, Gostinu, Iepurești, Schitu, Gogoșari, Herăști, Isvoarele, Stoenești.
Avertizarea ANM este valabilă în intervalul 17.50 - 18.50.
COD GALBEN de caniculă în sudul României
ANM a emis, joi, și un COD GALBEN de caniculă în sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 şi 37 de grade Celsius.
Judeţele vizate de Codul galben de caniculă sunt: Mehedinți, Dolj, Olt și Teleorman.
Începând cu ziua de sâmbătă, 14 august, disconfortul termic va crește, din nou, în vestul și sudul țării, ulterior cuprinzând întregul teritoriu.